Ministerul Economiei va ataca în instanţă decizia ANRE de majorare a preţurilor la carburanţi: A fost emisă contrar prevederilor legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Economiei de la Chişinău şi Agenţia pentru Protecţia Consumatorului şi Supravegherea Pieţei solicită instanţei de judecată să examineze anularea Ordinului ANRE din 12 iunie, prin care au fost stabilite noi preţuri la carburanţi, mai mari cu 34 de bani pentru un litru de benzină şi cu 32 de bani pentru un litru de motorină. De asemenea, se solicită suspendarea executării Ordinului până la emiterea unei hotărâri irevocabile.

„În urma examinării Ordinului ANRE, credem că acesta a fost emis contrar prevederilor legale, şi anume fără a fi supus consultărilor publice cu părţile interesate în vederea respectării principiului transparenţei în procesul decizional şi a analizei factorilor care contribuie la scumpirea produselor petroliere, pe această cale creându-se premise pentru a fi prejudiciat irecuperabil consumatorul final”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei.

În document se precizează că, în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 174 cu privire la energetică, şedinţele Consiliului de administraţie al ANRE, în cadrul cărora se examinează proiectele actelor normative de reglementare, cererile privind costurile de bază, privind preţurile reglementate, tarifele reglementate ori hotărâri care pot avea impact asupra pieţelor energeticii şi asupra obligaţiilor de serviciu public, urmează a fi consultate public.

„Astfel, revizuirea preţurilor plafon de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale constituie subiect de interes public, aceasta urmând să fie precedată de operaţiunea privind consultarea publică”, spun reprezentanţii ministerului

De asemenea, în scrisoarea de chemare în judecată se menţionează că pot fi încălcate drepturile şi interesele legitime ale consumatorului. Mai exact, conform art. 6 lit. a) din legea nr. 105-XV privind protecţia consumatorilor, orice consumator are dreptul la protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime, acesta având dreptul a informaţii complete, corecte şi precise privind produsele şi serviciile achiziţionate.

Totodată, conform art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei pricinuite. 

Conform aceleiaşi legi, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, iar acest termen începe a curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite