Politică

articolul anterior articolul urmator

Ministra Sănătăţii explică de ce creşte numărul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova

1
16 Sep 2021 14:30:11
Autor: Iurii Botnarenco
Ala Nemerenco FOTO IPN
Ala Nemerenco FOTO IPN

Numărul mai mare de cazuri COVID-19 înregistrate în Republica Moldova în ultima perioadă, peste 1.000 zilnic, este explicat de ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, şi prin faptul că se fac mai multe teste rapide, chiar şi în ambulanţe. Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, ministra a precizat că numărul testelor a crescut de la 7.000 la 10.000 în fiecare zi, transmite IPN.

Potrivit ei, este important ca sistemul medical să facă faţă situaţiei, iar pacienţii în stare medie-gravă şi gravă să fie spitalizaţi. 

Dacă vor fi solicitări, vor fi deschise mai multe paturi pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, a declarat ministra.

Nemerenco nu are deocamdată un proiect de decizie de imunizare a copiilor împotriva noului coronavirus, dar există o discuţie în acest sens. Dacă se va ajunge la o decizie, testarea va avea loc doar cu acordul părinţilor.

În alt context, ministrul a spus că riscul de contaminare cu COVID-19 este foarte mare în rândul personalului medical, de aceea vaccinarea este importantă, iar angajaţii din medicină care au contraindicaţii la imunizare trebuie să fie scoşi din prima linie.

În ceea ce priveşte maratoanele de vaccinare, Ala Nemerenco a precizat că acestea nu se mai organizează întrucât participarea populaţiei la ele a fost una foarte joasă, iar costurile au fost mari. Totodată, acum se merge cu imunizarea spre comunităţile mici.

Deocamdată, nu vor fi aplicate alte restricţii în sectorul HORECA, a mai spus oficialul.

Potrivit statisticilor, 21% din populaţia Republicii Moldova este imunizată împotriva COVID-19. Numărul real al cetăţenilor moldoveni vaccinaţi este mai mare, deoarece o parte dintre ei au fost imunizaţi peste hotarele Republicii Moldova, a menţionat ministrul sănătăţii.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Groza Carmen
16.09.2021, 20:04:53

Probabil, crește numărul cazurilor din cauza că Putin falsifică ca deobicei alegerile în Rusia. Votează mulți din RM și Transnistria și contactează Kulminski cu ei după care revine la Chișinău. https://adevarul.ro/international/rusia/alegeri-parlamentare-rusia-putin-apel-patriotism-eliminat-opozitia-1_61431e455163ec42714ab419/index.html

-10 (10 voturi)
Modifică Setările