Miniştrii de externe ai OCEMN se reunesc la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România va prelua preşedinţia OCEMN pentru şase luni. FOTO: business24.ro
România va prelua preşedinţia OCEMN pentru şase luni. FOTO: business24.ro

Republica Moldova va găzdui pe 18 iunie reuniunea Consiliului miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), cu ocazia încheierii mandatului Republicii Moldova la preşedinţia în exerciţiu a organizaţiei, deţinută în perioada ianuarie-iunie curent, anunţă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Reuniunea va fi prezidată de către vicepremierul Natalia Gherman, ministru de externe, în calitate de preşedinte în exerciţiu al consiliului de miniştri. La deschiderea evenimentului va participa preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi secretarul general al OCEMN, ambasadorul Victor Ţvircun.

Oficialii urmează să discute despre realizările obţinute de preşedinţia Republicii Moldova pe parcursul mandatului, dezvoltarea socio-economică a statelor membre, precum şi evoluţiile din regiune. La finalul evenimentului va avea loc ceremonia de preluare a preşedinţiei OCEMN de către România, pentru următoarele şase luni.

Reuniunea se va desfăşura la Palatul Republicii, începând cu ora 9.30, iar la ora 13.00, Natalia Gherman, Bogdan Aurescu, ministru al afacerilor externe al României, şi Victor Ţvircun vor susţine o conferinţă de presă.

Statele membre OCEMN sunt Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi Serbia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite