Mitul democraţiei (im)posibile

Libertate

Este adevărat că am trăit şi eu în 2009, alături de mulţi compatrioţi şi chiar nepatrioţi, trezirea speranţei că se poate, totuşi, şi la noi. Nu înţelegeam atunci, ameţită de iluzii, că transferul unor valori nu are loc peste noapte. Dacă nimeni nu le ia în serios.

Şi că anumite năravuri, tot acolo rămân, cu sau fără bisturiu. O Moldovă democratică sună acum pentru mine a utopie; nici barem democratizându-ne, nu mai cred că ajungem.

Experienţa acestor trei ani mi-a arătat cât de fragil şi relativ este totul. Iar mitul de la începuturi s-a legitimizat – corupt şi el. Şi denaturat, fără îndoială. Dar naturalizat.

Ceea ce a comercializat iscusit AIE a fost reînsufleţirea ideei că “se poate, totuşi, şi la noi”, că democraţia este posibilă! Tot ce fusese până atunci, se discreditase iremediabil în faţa oamenilor. “Acu-i acu!” – au gândit unii. Şi noi ne-am prins! Tot în colivia noastră. Chiar înainte de a fi liberi. Iar târgoveţii filistini mai negociază şi acum, doar cu alţii - mai europeni – rabatul pentru mimetismul democratic.

Aşa, am ajuns la originea răzvrătirii. Acolo unde s-a nascut gustul de adevăr, de libertate şi de dreptate. Reflecţiile intelectualilor care au mai rămas sunt răzleţite şi puţine. Dar ceilalţi, cît mai sunt prin sate, au un protest interior de nedescris. Solidaritatea în nemulţumire e mai periculoasă decât solidaritatea în socialism. Pare greu de imaginat. Da, ştiu. Dar AIE a făcut posibil şi acest lucru. Câtă risipă de iluzii în campanii electorale!

Nu se poate ţine o societate întreagă în stare de muţenie pentru mult timp. Şi în calitate de musafiri pentru toată viaţa, la cheremul celora care semnează în numele cetăţenilor, dar spre binele lor. Lumea nu mai vrea să facă figuraţie, într-un joc tribal şi pueril, deopotrivă, al câtorva. Dintre care, unii tac prea des, iar alţii – prea rar. Iată de ce prefer măiestria în cetăţenism a multora, decât amatorismul în politică al altora.

Mărturisesc că şi azi, după trei ani, nu este zi să nu mă ia ceva prin surprindere. Este extenuant să te aştepţi în fiece zi la încă o absurditate. Iată de ce cântăresc, de fiecare dată, câtă responsabilitate şi câtă vină am. Nu-mi convine ideea colectivităţii, (nici) în acest sens. Şi cred că fiecare dintre noi se poate implica. Şi cred că libertatea din afara noastră va fi mereu în pericol. Ştiu însă că libertatea lăuntrică nu o poate nimeni fura.