Modificările la Legea Procuraturii, votate în lectură finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Modificarea mecanismului de numire a procurorului general a fost votată de Parlament în lectura a doua, aseară după ora 22.00. Astfel, numirea procurorului general de către preşedintele ţării se va face la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor din rândul candidaţilor propuşi de către Comisia constituită de Ministerul Justiţiei. Iniţiativa a fost susţinută cu voturile a 55 de deputaţi, transmite IPN.

Chiar dacă iniţial au fost înaintate mai multe amendamente de către deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, acestea au fost ulterior retrase.

Comisia de concurs va consta din: ministrul justiţiei, un fost judecător sau fost procuror cu o experienţă de cel puţin zece ani în funcţia de procuror sau judecător, un expert internaţional cu vastă experienţă în procuratură sau în domeniul anticorupţie, un expert recunoscut sau profesor titular în domeniul dreptului, un reprezentant al societăţii civile. Un expert naţional recunoscut va fi desemnat în Comisie de către preşedintele parlamentului. Membrii Comisiei trebuie să se bucure de o reputaţie ireproşabilă şi să aibă o experienţă de cel puţin 10 ani în domeniul de specialitate.

Potrivit modificărilor legislative, candidatul la funcţia de procuror general trebuie să aibă o experienţă profesională de cel puţin 10 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puţin 5 ani în funcţia de procuror sau judecător sau 8 ani în funcţia de avocat sau ofiţer de urmărire penală.

Concursul pentru funcţia de procuror general va consta din două etape. Prima va fi cea a preselecţiei candidaţilor de către Comisia constituită de Ministerul Justiţiei, iar a doua – selecţia candidatului de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Consiliul Superior al Procurorilor va desfăşura interviul candidaţilor propuşi de Ministrul Justiţiei. Interviul va fi înregistrat în format video şi va fi făcut public imediat după finalizarea intervievării ultimului candidat.

În cazul în care preşedintele ţării va respinge candidatura selectată, CSP va restitui Comisiei de concurs lista candidaţilor prezentată. În urma înlăturării încălcărilor constatate, Comisia poate prezenta CSP aceeaşi listă sau o altă listă de candidaţi din rândul persoanelor care au depus dosarele pentru concurs sau poate decide reluarea preselecţiei candidaţilor.

În conformitate cu modificările operate, la sesizarea ministrului justiţiei sau a preşedintelui ţării, poate fi constituită o Comisie pentru evaluarea activităţii procurorului general. Evaluarea activităţii procurorului general va avea drept scop verificarea faptului dacă acesta s-a implicat ilegal în activitatea unui alt procuror sau a intervenit ilegal pe lângă alte autorităţi, instituţii sau funcţionari pentru soluţionarea oricărei chestiuni sau comiterea unor acţiuni care afectează grav imaginea Procuraturii ori independenţa procurorilor. Urmare a evaluării activităţii procurorului general, Comisia de evaluare va întocmi un raport motivat şi va propune CSP eliberarea din funcţie a acestuia.

Încetarea mandatului procurorului general are loc prin decretul preşedintelui, la propunerea CSP. În funcţia de adjunct al procurorului general va fi numită persoana care are o experienţă de cel puţin cinci ani în funcţia de procuror în ultimii 15 ani şi dispune de capacităţi organizatorice.

Totodată, modificările la Legea procuraturii mai prevăd extinderea numărului de membri ai CSP de la 12 la 15 membri. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite