Moldova fără (chiloţii lui) Filat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gata, s-a zis cu cariera politică a liderului (în exerciţiu al) PLDM. Interceptările sau înregistrările discuţiilor telefonice dintre Shor şi Filat, publicate de către Usatîi, au şters orice brumă de îndoială că ex-primul-ministru ar fi fost un politician de neatins şi un pro-european convins. În realitate, dânsul era doar pro-avere şi pro-putere, fapt ce l-a adus în situaţia de a cere bani pentru... chiloţi.

Fără a spăla rufele cuiva în public, fără a lovi într-un individ (de)căzut, nu poţi să ignori cât de mult am degradat ca societate şi cât de tare a fost falimentat acest stat. Cocoţarea pe piedestaluri a unor figuri scârboase, preluarea de la comunişti a tuturor practicilor ruşinoase, sărăcirea şi îndobitocirea populaţiei, precum şi linşarea mediatică a celor care s-au opus – au condus la parvenirea lor şi pervertirea noastră.

Papionul purtat de un ţăran nu-l face aristocrat. Discursul alambicat şi orgoliul nemăsurat nu pot înlocui cumsecădenia şi cumpătarea. Proasta educaţie, inutila lamentaţie, aerele de superioritate şi abuzul de autoritate sunt incompatibile cu statutul de demnitar. După episodul convorbirilor cu Nicolae Vicol, fostul şef de la Fisc, se pare că Vlad Filat nu s-a învăţat minte şi nici nu a fost cuminte. În loc să-şi asume erorile, a încercat să (mai) tragă sforile. A continuat să primească „dijmă” de la afacerişti obscuri şi să poarte pizmă pe cei care i-au fost de la început alături. Limbajul trivial, zeflemitor şi deseori poruncitor, îl încadrează în categoria urmaşilor fideli ai secretarilor partidului comunist. Anume stilul acesta brejnevist de a dialoga şi gestiona lucrurile l-a compromis definitiv.

Nu mi-e milă de Filat, ci de cei care au crezut şi încă mai cred în el. Îi compătimesc pe adulatorii săi, fiindcă venerează un mincinos ordinar ce declara că nu-l cunoaşte pe Shor decât de la televizor, dar şi un pretins „pro-european” care nu-l înfrunta pe criminalul Putin şi se întreţinea cu banditul Smirnov. A spune astăzi că arestarea sa reprezintă un atentat la adresa statului de drept şi a democraţiei reprezintă o glumă de prost gust. Individul nu trebuie anchetat doar pentru că ar fi luat nişte bani de la un baistruc, ci pentru ne-a furat, sfidat şi înşelat ori de câte ori a avut ocazia.

Doar la noi un „pro-român” declarat poate purta discuţii aproape exclusiv în rusă. Doar Mitropolia „Întregii Moldove”, subordonată Patriarhiei moscovite, putea sări în apărarea celui acuzat de corupţie, numindu-l „Domn” şi solicitând plasarea sa în arest la domiciliu. Doar un fost premier moldovean putea deţine 5 maşini de lux, pentru care procurorii au obţinut sechestru (în replică, Drăguţanu ar fi zis: „dacă se strică 4 dintre ele?”). În fine, doar la noi cei mai aprigi susţinători ai anulării im(p)unităţii parlamentare condamnă reţinerea şi arestarea deputatului Vlad Filat.

Nu există dubii că excluderea unuia dintre circarii principali va fi compensată de spectacolul asigurat de alţi „artişti” politici. Mai îngrijorătoare, însă, este situaţia jurnaliştilor aserviţi, care prestează servicii doar anumitor clienţi. Mai ales că după 2009 eram lăudaţi pentru înregistrarea progreselor într-un singur domeniu: libertatea presei. Or, atâta timp cât „a patra putere în stat” nu se va debarasa de slugoi şi strigoi, nici nu putem spera că celelalte 3 vor fi cu adevărat independente şi eficiente.

În definitiv, asistăm la o evoluţie ciclică: aşa cum ascensiunea PLDM s-a datorat mesajului anti-comunist („Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”) şi revoltei populare, la fel şi decăderea acestuia este consecinţa unor mişcări protestatare şi a dorinţei cvasi-generale de a vedea Moldova fără (chiloţii lui) Filat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite