Moldova – Rusia 1:2, exact ca-n ’92

Săptămâna precedentă s-a încheiat cu o altă tematică decât cea recurentă şi agasantă: protestele din centrul Chişinăului. Şi asta fiindcă vineri seara s-au confruntat pe terenul de fotbal selecţionatele Moldovei şi Rusiei. Meciul a fost anost şi fără rost, având în vedere iminenta noastră ratare a calificării la Campionatul European, în schimb atmosfera din tribune a redatat în miniatură tot ce înseamnă această caricatură de ţară.

Cu câteva ore înainte de începerea partidei, reprezentantul UEFA, slovenul Rudolf Zavrl, era cât pe ce să devină „inamicul nr. 1” al suporterilor moldoveni. Fie din necunoaştere, fie din exces de zel, dânsul a încercat să interzică afişarea nu atât a chipului imaginar al lui Ştefan cel Mare, cât mai ales a unui citat atribuit marelui domnitor: „Să staţi strajă la hotare, să păziţi acest pământ!”. Şi asta în condiţiile în care microb(işt)ii din Rusia îşi puteau etala nestingherit mascota zoofilă „Medvedi”. Oficialul se pare că l-ar fi confundat pe domnul Ţării Moldovei cu vreun politician sau poate rege, şi i-a trebuit ceva timp să înţeleagă că Ştefan cel Mare şi Sfânt reprezintă simbolul luptei noastre împotriva vrăjmaşilor şi chiar al existenţei statului medieval românesc de la est de Carpaţi. Datorită eforturilor conjugate ale reprezentanţilor FMF şi ai galeriei moldovene, dar şi graţie canonizării domnitorului de către Biserica Ortodoxă Română, în fatidicul an 1992, bannerul cu imaginea sa stilizată a fost admis pe stadion.

Incidentul din aceeaşi zi din Piaţa Marii Adunări Naţionale, în urma căruia nişte huligani ordinari s-au ales cu capetele sparte şi amenzi modice, poate fi considerat drept unicul exemplu de demnitate, de până acum, al locuitorilor „oraşului Demnităţii” (tautologie intenţionată). Înjurându-i, ca la uşa cortului, pe protestatarii care arborează tricolorul şi militează pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, „bravii” cetăţeni ruşi au demonstrat (a câta oară?) că nu se pot comporta civilizat peste hotare, că le lipseşte elementarul bun simţ şi că ne tratează în continuare cu superioritate şi impertinenţă.

Într-un material execrabil, plasat pe site-ul unei publicaţii în limba rusă, meciul a fost descris emfatic ca „derby”, pe care l-ar fi aşteptat „întreaga ţară” şi care ar fi avut o miză extraordinară pentru ambele echipe. Trecând peste aceste emulaţii şi divagaţii patetice, rămâi perplex la o frază a autorului, care vrea să te lovească direct în plex: „Cândva am fost un tot întreg, apoi ne-am despărţit (Когда-то мы были одним целым, потом разошлись)”. Ei, nu mai spune! De parcă moscalii ne-au întrebat atunci când au anexat şi reanexat Barasabia în 1812, 1940 şi 1944. Ca şi cum dragostea cu de-a sila nu se cheamă viol, iar ei au venit pe loc gol şi ne-au „culturalizat”. Ferice de aşa „cultură” când îţi bagă pumnul în gură! Apoi, ne-au tot ciopârţit pământul, luând cu japca nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei, pentru ca în martie ’92 să vină cu tancurile peste noi, la doar jumătate de an de la proclamarea independenţei. Şi asta ei numesc „despărţire”?! Deşi, la cum cred că ne-au „eliberat” de cca 10-15% din populaţie, prin înfometări, deportări şi exterminări, în DEX-ul lor crima şi războiul o fi sinonime cu despărţirea...

Referindu-se la bătaia din PMAN, autorul le zice bădăranilor ruşi „oaspeţi” şi îi consideră nobili, în comparaţie cu suporterii moldoveni. Te pufneşte râsul când observi ce crede despre sine rusul... Or, imaginile video dovedesc un comportament neadecvat şi un limbaj licenţios din partea provocatorilor ruşi.

În ceea ce priveşte mesajele politice transmise la meci de galeria selecţionatei Moldova, haideţi să nu fim mai catolici decât Papa, fiindcă însăşi sloganul UEFA: „Say no to racism” este unul politic. Iar cântecul dedicat lui Putin nu se referă la Rusia sau la ruşi, ci concret la criminalul care a invadat Ucraina. Or, cu criminalii nu se discută, ei se încătuşează sau se execută.