Moldova a votat. Ce urmează?

Cetăţenii Republicii Moldova au votat. Timp de mai bine de o lună în spaţiul virtual de la Chişinău s-a auto-impus cenzura, astfel încât traseul european, şi el atât de şubred, să  nu fie compromis. Dar ce urmează, are acest vot o însemnătate atât de mare?

P.S. În momentul în care s-au numărat 30% dintre voturi alianţa pro-rusă are 51 de mandate din 101. Am speranţa ca până la final totul să fie invers şi deşi la limită, alianţa pro-europeană să câştige. Mesajul tras este însă unul foarte puternic: fără reforme şi stat de drept încrederea dispare.

Realitatea a bătut sondajele, sau mai degrabă sondajele falsificate. Am afirmat constant dragi prieteni că e o problemă de timp până ce oamenii se vor dezamăgi. E mai devreme decât credeam.

Era nevoie de o implicare mai mare de la Bucureşti. Domnul preşedinte în funcţie să citească din nou articolul de luni... când am spus că era nevoie de o mobilizare a electoratului şi era nevoie de o direcţie clară de vot. Aici nu există turul 2. Sper ca spre final lucrurile să fie bine, dar cu o învăţătură de minte.

Avem trei milioane de români acolo şi premierul pleacă la distracţie în ţările calde iar preşedintele în funcţie s-a văzut cu sacii în căruţă.

Pe RM trebuie lucrat mai puţin cu mănuşi şi mai pe faţă, aşa cum face Rusia cu armata de televiziuni şi cu milioanele cărate cu sacii. La Bruxelles nu prea se ştie cum merge treaba în zonă, dar România nu are nici o scuză. Rezultatele acestea sunt un eşec pentru Europa şi o victorie pentru România, singura care s-a zbătut, chiar mai mult decât politicienii corupţie de la Chişinău.

Dacă nu  iese aşa, articolul de mai jos se menţine, cu observaţia că problema apare acum, mai devreme cu vreo doi ani decât estimam eu.

Citiţi şi articolul de luni în care trăgeam atenţia asupra acestui lucru.

Alegerile au trecut, aşa că putem pune cărţile pe masă. Timp de mai bine de o lună blogării şi formatorii de opinie de la Chişinău s-au autocenzurat, înţelegând însemnătatea acestui vot şi îndemnând alegătorii dezamăgiţi să iasă la vot pentru o Idee şi nu pentru politicienii ce conduc al doilea stat românesc.

Dar cenzura nu a existat doar în spaţiul media cât şi în cel politic european şi mai ales românesc. O fost o tăcere de compromis astfel încât ceea ce este bun să se păstreze şi cel puţin linia dialogului să fie menţinută.

Cu toate acestea, lucrurilor trebuie să li se spună pe nume, şi un oficial european a făcut acest lucru din nou: Uniunea Europenă nu şi-a propus să se extindă în această perioadă.

Ba mai mult, ambasada SUA la Chişinău şi reprezentantul Uniunii Europene au manifestat reţinere faţă de eliminarea partidului Patria în chiar săptămâna alegerilor, cerând respectarea normelor democratice. De aici fiecare a înţeles ce vrea, dar mesajul a fost unul clar: eliminarea în ultimele zile de campanie contravine moralei occidentale şi arată lipsa de maturitate a democraţiei de la Chişinău. De aici se poate deschide o cutie a pandorei, Rusia rezervându-şi dreptul de a acuza occidentul că a fraudat aceste alegeri şi poate merge până la nerecunoaştere şi a noilor aleşi.

În atare condiţii alianţa de la guvernarea se va mai menţine vreo doi ani într-o formulă actualizată, completată. Conducerea celui de al doilea stat românesc va fi asigurată de PLDM(Vlad Filat şi Iurie Leancă), PD( Vlad Plahotniuc şi Marian Lupu) şi PL(Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă). Vorbim deci de o întoarcere a PL după ce la începutul lui 2013 s-au eliminat de la guvernare. Acest partid ia locul PLR, un partid extras din PL în momentul în care acesta din urmă, într-un moment de lipsă de luciditate a lui Mihai Ghimpu, a ales să denunţe alianţa pro-europeană exact înainte de parafarea şi semnarea Acordului de Asociere(de fapt Filat a denunţat alianţa, dar a revenit asupra ideii, în timp ce PL nu a mai făcut acest lucru, punând în pericol tot drumul construit până atunci; probabil că decizia a avut o mare încărcătură emoţională dată şi de problemele pe plan intern).

Revenirea PL la guvernare este una de bun augur, cu atât mai mult cu cât acesta reprezintă filonul românesc, unionist, cel responsabil de repunerea în drepturi a unor adevăruri istorice de necontestat cum ar fi oficializarea denumirii oficiale a celui de al doilea stat românesc: limba română. De asemenea membri marcanţi ai acestui partid au fost decoraţi pe merit de către preşedintele în funcţie al României pentru meritele deosebite avute în apărarea intereselor naţiunii române pe malul estic al Prutului. 

Nu vreau să fiu greşit înţeles: românismul acestui partid este dat de către membrii săi şi nu de către cei care conduc partidul. Inclusiv aici va fi nevoie de o reformare.

Revenirea PL reprezintă un atu pentru Bucureşti dar şi garantarea unui echilibru pro-european şi pro-românesc la Chişinău, în condiţiile în care asupra actualei guvernări, foste deja, sunt mai multe suspiciuni de corupţie. Practic problema majoră a coaliţiei o reprezintă controlul politic asupra justiţiei şi folosirea statului în interesul propriu al unor grupuri de interese. 

Sintetic cele trei partide ce vor forma noua coaliţie de guvernare pot fi catalogate astfel: PL- Unionist, PLDM-românesc europenist, PD- moldovenist europenist. După cum se observă factorul românesc domină noua guvernare, deşi Vlad Filat, decorat săptămâna trecută de către Traian Băsescu, mai are încă reţineri în a se exprima public şi asupra căii celei mai evidente spre bunăstare. Am pus la PLDM românesc nu datorită a ceea ce spun liderii ci datorită legăturilor existente şi dovedite cu factorul politic de la Bucureşti şi a mesajelor transmise de aici.

Cu toate acestea lucrurile nu se vor schimba prea mult în bine la Chişinău. Liderii celor trei partide, finanţatorii, nu pot explica cum au dobândit averea de care dispun, neavând interesul scoaterii de sub controlul politic al justiţiei. Acest lucru din urmă înseamnă un atac la propria libertate, o condamnare, lucru demonstrat de ceea ce a făcut DNA în România.

Ori în lipsa unui stat de drept, de integrarea europeană nu se poate discuta. Aceasta este însă doar una dintre probleme, dar nu cea mai mare. Ocuparea estului Republicii Moldova de către armata rusă şi controlul politic slab asupra zonei de nord şi de sud a celui de al doilea stat românesc, sunt principalele elemente ce stau în faţa începerii unui proces firesc de europenizare, unul oficializat instituţional.

Aliaţii europeni, după începerea conflictului din Ucraina şi evidenţa eşecului parteneriatului estic, şi-au redus motoarele. Acest lucru s-a văzut prin faptul că principalul factor activ în Republica Moldova au fost politicienii români, vizita preşedintelui ales Klaus Johannis aducând un mesaj important de susţinere la Chişinău şi binevenit. Ba mai mult, de la Berlin se vorbeşte realist: nu ne vom extinde în următorii cinci ani, iar declaraţia nu arată o înţelegere cu Federaţia Rusă, sau o reţinere pentru a nu supăra Moscova, aşa cum ar crede unii, ci o realitate geopolitică: Parteneriatul Estic este un eşec în condiţiile în care Ucraina nu mai reprezintă o opţiune, iar în Republica Moldova sunt mari probleme. Vorbim de fapt de o exprimare corectă a realităţii: nu ne extindem deoarece nu mai avem cu cine.

Acest hop, cu sprijinul mai mare sau mai mic al României, a trecut(contrar celor scrise în presa din România zecile de milioane trimis de guvernul român nu au reprezentat mita electorală pentru votul din România ci susţinerea pentru guvernul de la Chişinău, ce nu reuşea altfel să arate că Europa înseamnă schimbare, ori aceasta vine prin lucruri palpabile: şcoli, grădiniţe, drumuri, maşini, autobuze pentru copii). Guvernarea se va menţine.

Dar rămâne de văzut cât timp şi cum va reuşi ea să facă faţă la trei provocări majore.

Prima mare provocare este dată de cum va reuşi să răspundă provocărilor Federaţiei Ruse, ce nu va accepta rezultatul acestui vot. Cel mai probabil presiunea pe guvernare va creşte şi nu se va limita la măsuri economice sau administrative. Aşa cum spune generalul Degeratu în cadrul unei dezbateri: Rusia nu se va opri. Aşa este, Rusia nu se va opri şi cel mai probabil că după alegeri, nu mă aştept ca în prag de iarnă, să încerce destabilizarea celui de al doilea stat românesc. Cu trupe la Tiraspol şi cu o populaţia filorusă la Bălţi în Nord şi la Cahul şi Comrat în Sud, dispune de capacitatea ca fără mari resurse să facă teritoriul incontrolabil. Practic şi în acest moment controlul Chişinăului este doar asupra zonei de centru şi a celor rurale, unde factorul românesc este majoritar. Ce va însemna Republica Moldova fără Bălţi şi Comrat? Nici măcar un judeţ românesc. 

A doua provocare vine în anul 2016, atunci când parlamentul reales de la Chişinău trebuie să îşi aleagă preşedintele. Pentru acest lucru este nevoie de minim 60% din mandate, imposibil fără sprijinul Comuniştilor sau Socialiştilor. Ori un astfel de compromis va fi nociv pentru ideea de democraţie, o aduce la guvernare a unora dintre cei doi punând capac oricărei integrări europene. Dacă nu se găseşte majoritatea necesară, atunci se cer alegeri legislative. Ori teoretic dacă noi vorbim de o alianţă europeană atunci ea se va sfârşi în 2016, urmând a se prezenta din nou la vot până la obţine o majoritate sigură, de peste 60%. Doar naivii pot crede că o cooptare a comuniştilor, ce şi-au mai îmblânzit tonul, va putea salva traseul european. Dată trecută când preşedintele României Traian Băsescu a îndemnat la alegerea lui Voronin, adică când a crezut în comunişti, s-a ales cu o rupere a relaţiilor dintre cele două state şi un îngheţ de aproape zece ani. Comuniştii şi socialiştii sunt diferite forme ale agenturii ruse de la Chişinău.

A treia provocare majoră este dată de situaţia economică din al doilea stat românesc şi erodarea adusă de guvernare. Guvernarea actuală nu a reuşit să aducă creştere economică, nu a reuşit să aducă bunăstare. Creditorii internaţionali nu au încredere în capacitatea acestuia de a-şi duce la îndeplinire angajamentele atât datorită situaţiei geopolitice cât şi a lipsei de transparenţă şi de credibilitate a oricărei guvernări. De asemenea Uniunea Europeană nu mai este dispusă să investească fără de reforme la nivel de stat de drept, ori acesta lipseşte cu desăvârşire. Apoi probleme financiare importante au fost ascunde publicului în prag de alegeri, lucru care se practică şi în România. Datoria externă a crescut foarte mult, nivelul investiţiilor străine a ajuns la cel mai de jos prag din ultimii zece ani(pe vremea comuniştilor erau mai multe investiţii străine) şi mai bine de 30% din banii din economie provin din exportul de forţă de muncă. Ori este de aşteptat ca în următorii ani, pe fondul fundamentării deciziei celor plecaţi de a nu se mai întoarce, de a se stabili în ţara de adopţie, redevenţele trimise acasă să scadă. Acest fenomen a fost întâlnit şi în România, dar drama celui de al doilea stat românesc este aceea că economia este practic inexistentă, lipsită total de capital străin occidental şi de resurse naturale ce ar putea fi valorificate. Dacă mai punem şi dependenţa energetică de Bucureşti, Tiraspol, Moscova şi Kiev, şansele ca orice tip de guvernare să poată răspunde la toate aceste presiuni sunt foarte mici.

Cu ocazia acestor alegeri a existat un consens la nivelul formatorilor de opinie să se autocenzureze pe perioada alegerilor parlamentare. Ori de acum încolo, în lipsa unor reforme reale, ce greu de crezut că se vor face, nemulţumirea publică va creşte şi va veni un moment de cotitură peste doi ani, sau peste patru ani. 

Se va apela în prag de pierdere a puterii, adică peste vreo doi ani, la mâna întinsă cu dragoste de la Bucureşti?