Nicolae Timofti l-a acceptat pe Valeriu Troenco pentru funcţia de ministru al Apărării. Acesta va depune sâmbătă jurământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, la ora 12.00, fostul viceministru al Justiţiei Valeriu Troenco va depune jurământul, anunţă Serviciul de presă al Preşedinţiei. Troenco este propunerea PLR în această funcţie, chiar dacă au existat voci că acesta ar fi apropiat PLDM.

Valeriu Troenco are 57 de ani. Este jurist de profesie. În perioada 7 aprilie 1997 – 1 ianuarie 1999, a fost comandant al Direcţiei generale poliţie ordine publică. În perioada iunie 1999 - iulie 2001, a fost viceministru al Justiţiei şi director al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP). A fost avansat la 12 septembrie 2000 de către preşedintele ţării Petru Lucinschi în gradul special de general-maior de justiţie.

De asemenea, el a participat la conflictul armat de pe Nistru, din 1992. „Noi nu am avut de ales atunci şi am fost nevoiţi să luptăm cu un inamic destul de puternic. Împreună cu alţi combatanţi, am luat armele în mâini pentru a opune rezistenţă forţelor separatiste. Rănile încă mai dor şi astăzi…Plecăciune tuturor colegilor cu care am luptat, veşnică amintire celor care şi-au jertfit viaţa, în numele demnităţii şi independenţei Patriei“, declara generalul, acum o lună, la o ceremonie organizată de DIP pentru actualii şi foştii angajaţi care au luptat pe Nistru.

În anul 2002, Valeriu Troenco a fost ales preşedinte al Ligii Ofiţerilor de la Chişinău şi membru al Consiliului Naţional pentru Apărarea Democraţiei. După eliberarea din funcţia de viceministru, a fost numit prorector al Academiei de Poliţie din Chişinău.

În 2003 a candidat la alegerile locale din municipiul Chişinău pe listele Partidului Social-Liberal pentru un post de consilier, dar nu a fost ales.

Funcţia de ministru al Apărării a rămas vacantă după ce Vitalie Marinuţa şi-a dat demisia, pe 27 februarie, în urma unor disensiuni cu preşedintele Nicolae Timofti, comandat suprem al forţelor armate.

Prima propunere a PLR după demisia lui Marinuţa a fost Vitalie Catană, un specialist în drept constituţional, doar că aceasta n-a fost nici pe placul preşedintelui, ni pe cea a premierului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite