Noi acuzaţii grave la adresa PAS. Vasile Bolea (PSRM): Concursul pentru funcţia de avocat al poporului este mimat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Bolea, deputat socialist, FOTO IPN
Vasile Bolea, deputat socialist, FOTO IPN

Concursul pentru selectarea candidaţilor la funcţia de avocat al poporului este mimat, iar rezultatul acestuia este clar. O spune deputatul Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor, Vasile Bolea, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, Vasile Bolea a menţionat că, dimineaţă, a participat la o şedinţă preliminară a Comisei drepturile omului şi relaţii interetnice şi Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, unde urma să se convină ce întrebări vor fi puse şi cum ar trebui evaluaţi candidaţii pentru mandatul de ombudsman. 

Vasile Bolea a constatat că tot ce se întâmplă în Parlament legat de acest concurs este un proces mimat. Plenului Parlamentului îi vor fi propuse două candidaturi, o rudă de deputat şi, probabil, un reprezentant din diasporă. Prima candidată favorizată este avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, care exercită interimatul funcţiei de avocat al poporului, iar cea de-a doua va fi aleasă dintre avocatele Violeta Gaşiţoi şi Natalia Moloşag. Cel mai probabil, alegerea va fi pentru Violeta Gaşiţoi. 

„Acei candidaţi care participă, de gen masculin, nu au nicio şansă, deoarece zarurile au fost aruncate”, a adăugat Vasile Bolea.

Deputatul declară că tot ce s-a făcut în şedinţa comună a celor două comisii este o farsă. Întrebările propuse de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor pentru a fi adresate candidaţilor nu au fost acceptate. au trecut doar întrebările formulate de reprezentanţii partidului de guvernare. Potrivit lui Vasile Bolea, foarte multe întrebări formulate favorizează un singur candidat, pe Maia Bănărescu.

Parlamentarul consideră că ceea ce se întâmplă este un pas important pentru guvernare, pentru următoarea etapă, ca să aibă influenţă suplimentară în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

„Acest concurs este important pentru următoarea etapă, ca să demită procurorul general şi să numească un procuror general de buzunar”, a afirmat Vasile Bolea.

Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului şi relaţii interetnice, Grigore Novac, deputat BCS, a declarat că şi-a dorit să fie un concurs adevărat, nu unul mimat. Pentru el este important ca din cei nouă candidaţi să fie ales cel mai bun. Dar, spre regret constată deputaţii din opoziţie nu au fost auziţi. Parlamentarul a mai spus că Republica Moldova şi instituţiile statului, pas cu pas, sunt acaparate, iar miza acestui concurs mimat este influenţa suplimentară în CSP.

Pe 22 septembrie are loc proba interviului pentru nouă candidaţi la funcţia de avocat al poporului. În concurs participă: Maia Bănărescu, Andrei Brighidin, Teodor Cârnaţ, Violeta Gaşiţoi, Natalia Moloşag, Dumitru Pulbere, Nicolae Rădiţa, Ivan Roşca şi Ivan Ungureanu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite