Noul acord de guvernare este aproape gata. Partajarea unor funcţii rămâne un subiect sensibil, spun negociatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Componenţa noului Guvern va fi stabilită de negociatori până joi FOTO: Adevărul
Componenţa noului Guvern va fi stabilită de negociatori până joi FOTO: Adevărul

Negocierea acordului de constituire a unui nou Guvern este aproape de final. În cadrul tratativelor delegaţii mai discută partajarea fotoliilor în Cabinetul de Miniştri şi spun că joi vor propune spre votare Parlamentului noua componenţă a Executivului.

Grupul liberalilor reformatori au declarat, după runda de astăzi, că vor să-şi păstreze aceleaşi fotolii. „Pledăm pentru asigurarea status-quo-ului. Ministerele Transporturilor, Mediului, Apărării, Tineretului şi Sportului, fotoliul de viceprim-ministru pe domeniul social, fără portofoliu, precum şi Agenţia Moldsilva. Acestea sunt funcţiile asupra cărora stăruim”, a comentat Ana Guţu, membrul Consiliului de Reformare al PL.

PD: Fără miniştrii cu probleme

Pentru continuitate pledează şi democraţii. Totuşi, Valeriu Lazăr a spus că există viziuni divergente referitor la instituţiile ale căror şefi s-au pomenit cu dosare penale. „Referitor la partajarea fotoliilor nu avem finalitate clară. Există instituţii în privinţa cărora trebuie să discutăm, să avem grijă ca acestea să fie administrate mai eficient decât până acum. În anumite cazuri, este o datorie, poate, să facem abateri de la lucrurile prestabilite anterior. Avem nevoie să discutăm cu colegii de partid”, a spus Lazăr, dar nu a vrut să dea nume.

Vicepreşedintele PLDM Vadim Pistrinciuc a menţionat, într-o declaraţie scurtă, că partidul său pledează pentru depolitizarea instituţiilor de drept, fără a oferi alte detalii.

Anterior, la negocierile pentru guvernul Filat, care nu a fost votat, portofoliul Ministerului Transporturilor era revendicat de Partidul Democrat.

Tot astăzi, liderul liberalilor Mihai Ghimpu a declarat că formaţiunea sa nu va vota pentru Guvernul Leancă şi, respectiv, va trece în opoziţie.

Joi, termenul-limită de votare a Guvernului

Şeful diplomaţiei moldoveneşti Iurie Leancă a fost desemnat premier pe 15 mai. Până pe 30 mai acesta trebuie să prezinte Parlamentului programul de guvernare şi componenţa cabinetului. Potrivit lui Valeriu Lazăr, negociator din partea PD, mandatul Guvernului Leancă va fi unul scurt, de un an şi jumătate, de aceea nu trebuie să se facă schimbări radicale în componenţa echipei.

Deputaţii PLDM, PD şi cei şapte liberali reformaţi au împreună 53 de voturi, număr suficient pentru a vota un nou executiv.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite