O Declaraţie de consolidare a parteneriatului strategic moldo-român, adoptată la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O Declaraţie comună dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care îşi propune să consolideze parteneriatul strategic dintre cele două state, a fost adoptată astăzi, 29 decembrie, la Chişinău, transmite IPN.

Potrivit preşedintelui României, Klaus Iohannis, Declaraţia reconfirmă relaţia bilaterală specială la aniversarea a zecea de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

„Am convingerea că preluarea mandatului prezidenţial de către doamna Sandu va reprezenta punctul de plecare pentru aprofundarea cooperării bilaterale, în spiritul aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova, care să ducă la afirmarea sa ca stat modern, european şi democratic, în conformitate cu aşteptările legitime ale cetăţenilor săi”, a menţionat preşedintele român.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că, prin Declaraţia comună adoptată astăzi, Moldova şi-a exprimat hotărârea de a aprofunda cooperarea dintre Republica Moldova şi România şi de a acţiona împreună pentru îndeplinirea obiectivelor comune.

Maia Sandu a mulţumit, în numele cetăţenilor Republicii Moldova, pentru sprijinul oferit de România, atât pe parcursul a aproape trei decenii, cât şi în ultimul an, marcat de pandemie. În perioada următoare, Moldova va trebui să depăşească şi efectele crizei economice. Şi aici contează pe sprijinul României, atât în plan bilateral, cât şi prin vocea importantă a României în deciziile Uniunii Europene faţă de Republica Moldova, a mai spus Maia Sandu.

Klaus Iohannis este primul şef de stat venit în Republica Moldova după preluarea de către Maia Sandu a atribuţiilor prezidenţiale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite