O declaraţie fără echivoc

Nu am comentat niciodată cu complezenţă deciziile şi declaraţiile preşedintelui Republicii Moldova, dl Nicolae Timofti. De aceea, îmi permit să atrag atenţia asupra a ceea ce, în opinia mea, constituie cel mai înalt punct al mandatului său, şi anume declaraţia făcută cu ocazia Zilei Limbii Române.

Preşedintele Republicii Moldova a spus, de faţă cu înalţi demnitari de dincolo şi de dincoace de Prut, în prezenţa (şi în auzul) reprezentanţilor corpului diplomatic, câteva adevăruri simple, pe care le ştiu şi copiii de şcoală. Dar pe care, adesea, oficialii basarabeni - mai ales când se află în străinătate - le ocolesc cu o virtuozitate demnă de o soartă mai bună.

Preşedintele Timofti a spus (iertare că repet ce ştie deja toată România), domol şi fără emfază, că principala problemă a Republicii Moldova o constituie problema identitară. Duplicitatea de a trece în Constituţie sintagma „limba moldovenească” (adică, fără a schimba nimic din ceea ce spunea şi Constituţia sovietică) a perpetuat ideea, de esenţă stalinistă, a existenţei unui popor „moldovenesc” şi a unei limbi „moldoveneşti”, diferite de poporul şi de limba română. Această duplicitate a creat o fractură în rândul cetăţenilor, unii susţinând în continuare că sunt „moldoveni” iar alţii, români. Această fractură permis minorităţilor rusofone şi forţelor pro-ruse să controleze societatea basarabeană şi, totodată, a creat o gravă confuzie cu privire la calea pe care trebuie să evolueze Republica Moldova şi la alegerile pe care cetăţenii înşişi trebuie să le facă.

Declaraţia preşedintelui Timofti e cu atât mai importantă, cu cât survine la foarte scurt timp după incalificabilele afirmaţii făcute de ambasadorul SUA la Chişină, James Pettit, şi respiră o demnitate care răscumpără, parţial, la fel de incalificabila tăcere (de eminent ficus decorativ!) a preşedintelui României, Klaus Iohannis. Cu un deosebit tact, preşedintele Timofti nu s-a referit la aspectele politice ale declaraţiei ambasadorului american. Nu din teamă faţă de super-puterea mondială, ci din respect faţă de democraţie. Unirea, dacă se va face, va fi rezultatul deciziei libere a cetăţenilor Republicii Moldova şi nu are nimeni dreptul - nici preşedintele de la Chişinău, nici Departamentul de Stat al Statelor Unite - să se substituie cetăţenilor.

Însă celelalte aspecte ale declaraţiei lui James Pettit, insultătoare faţă de istoria şi identitatea românească, meritau un răspuns şi, spre ruşinea României, nu de la Palatul Cotroceni, nici de la Palatul Victoria, nici din Aleea Modrogan nu a venit acest răspuns. Demnitatea naţională a fost apărată de dl Nicolae Timofti, care a spus, limpede şi răspicat, ceea ce nici un ambasador nu poate anula: că a fi moldovean înseamnă a fi român, că Moldova de pe ambele maluri ale Prutului face parte din componenţa românităţii (alături de celelalte provincii ale ţării) şi că, deşi existenţa Republicii Molodova este, ca şi între 1917-1918, o etapă a desprinderii de imperiul ocupant, la est de Prut locuitorii sunt români şi vorbesc româneşte.

A fost punctul culminant al unui mandat prezidenţial deloc uşor, de care dl Nicolae Timofti s-a achitat onorabil.

Repet, nu au fost declaraţii sforăitoare despre Unire, ci adevăruri elementare, cu care numai cei de rea-credinţă nu pot fi de acord.

A fost punctul culminant al unui mandat prezidenţial deloc uşor, de care dl Nicolae Timofti s-a achitat onorabil. Şi, totodată, un soi de „predare de ştafetă”, căci dl Timofti a îndemnat la revizuirea aberantelor formulări din Constituţie şi, în general, la o reorientare a vieţii publice din Basarabia, conform cu adevărul.