Octavian Ţîcu cere crearea unei comisii de anchetă care să investigheze „acţiunile de trădare de patrie comise de Igor Dodon”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul independent Octavian Ţîcu, care este şi candidat la funcţia de primar de Chişinău, a cerut Parlamentului să sprijine iniţiativa sa privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă, menită să investigheze „acţiunile de trădare de patrie comise de preşedinte Igor Dodon”. Ţîcu i-a îndemnat pe deputaţii din fracţiunea PAS şi PPDA să sprijine această iniţiativă.

„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, din care ar rezulta că preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ar fi primit sume impunătoare de bani din Federaţia Rusă pentru a finanţa activitatea unor partide politice şi pentru a promova interesele ruseşti în Moldova, este necesară iniţierea unei anchete pentru elucidarea unor circumstanţe de fapt şi de drept pe acest caz. Susţinem că prin acţiunile sale, preşedintele Igor Dodon a încălcat prevederile constituţionale, care stipulează că Republica Moldova este un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil. Şeful statului a încălcat inclusiv jurământul pe care l-a dat în faţa cetăţenilor”, a declarat Octavian Ţîcu într-un briefing de presă.

Deputatul a explicat că este necesară crearea unei comisii parlamentare, întrucât organele de drept nu ar fi întreprins acţiuni în această direcţie.

„Comisia de anchetă urmează să citeze în calitate de martori oricare persoană care dispune de informaţii relevante, fapte sau împrejurări de natură să servească la cercetarea cazului. În vederea elucidării adevărului, comisia va antrena experţi pentru a efectua expertize, va audia persoanele implicate şi va prezenta Parlamentului, în termen de 30 de zile, raportul de investigare a acţiunilor de trădare de patrie, comise de Igor Dodon”, a afirmat Octavian Ţîcu.

Amintim că procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat că Procuratura a refuzat să pornească urmărirea penală pe faptul presupusei finanţări ilegale a PSRM, ca urmare a apariţiei unor imagini video, în care Dodon, într-o discuţie privată cu Plahotniuc, pe atunci lider al PDM, i se lăuda acestuia că primeşte din Rusia, lunar, câte 700 mii de euro pentru întreţinerea partidului, pentru că „nu poate sta la baza urmăririi penale doar o probă”. 

Igor Dodon a dat de înţeles miercuri, 19 iunie, după şedinţa Consiliului Republican al PSRM, că informaţia privind finanţarea ilegală a Socialiştilor, din banii Federaţiei Ruse, nu se va adeveri odată ce majoritatea parlamentară ACUM-PSRM va efectua anumite schimbări în Procuratura Generală.

Amintim că majoritatea parlamentară de la Chişinău, formată din deputaţii PSRM şi cei din Blocul ACUM, a respins în şedinţa Legislativului de marţi, 18 iunie, iniţiativa fracţiunii PDM cu privire la crearea unei comisii de anchetă ce urma să elucideze faptul finanţării din Federaţia Rusă a Partidului Socialiştilor.

Iniţiativa democraţilor a venit în contextul apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări video, în care Igor Dodon îi spune lui Vlad Plahotniuc, în cadrul unor negocieri cu privire la formarea unei alianţe PDM-PSRM, după alegerile din 24 februarie, că primeşte lunar din Federaţia Rusă câte 700.000 euro pentru întreţinerea Partidului Socialiştilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite