Oglinda crizei politice

După ce s-au făcut numeroase analize şi comentarii pe marginea crizei politice care s-a încheiat, formal, prin instalarea Guvernului Leancă, ce ne-au lipsit au fost nu metaforele dezamăgirii şi epitetele dezgustului, ci nişte cifre seci, lipsite de „sentimente“.

Ultimul sondaj IMAS, realizat în intervalul 10-26 mai 2013, ne relevă proporţiile degringoladei clasei politice „pro-europene“ în oglinda opiniei publice.
 

Vedem din sondaj că ceea ce Voronin a reuşit să facă abia în 8 ani de domnie autoritară, actuala criză politică, generată de partidele fostei Alianţe, a izbutit în doar 5 luni de scandaluri intens mediatizate. Adică a întors poporul împotriva conducătorilor. Se pare că reproducem, în Basarabia, aceeaşi penibilă situaţie şi nu învăţăm nimic: comuniştii „pacifică“ şi „stabilizează“, în timp ce partidele de dreapta zdruncină şi bulversează, dar nu în numele Reformei, eradicând corupţia, dinamitând structuri osificate care ne trag înapoi, în URSS, ci pentru că aşa li-i năravul: le place haosul, mişcarea browniană, stârnită de orgoliile supradimensionate ale liderilor de partid.

Departe de mine gândul că orice armonie e de preferat dezordinii. Criza a izbucnit ca o consecinţă a omorului tăinuit din Pădurea Domnească, prilej cu care am constatat falimentul statului de drept şi ne-am dat seama, stupefiaţi, că suntem cu toţii în bătaia puştii. A urmat încercarea îndârjită a politicienilor de a-şi smulge, unii altora, preşul de sub picioare, uitând de interesele ţării. Au declarat că luptă cu mafia, dar nu au realizat cu Cine sau – ca „să nu personalizăm“ (vorba mai recentă a dlui Filat) – cu Ce fenomen se pun. Au mizat totul pe acuzaţii şi dezvăluiri incendiare, şi pentru că au primit o ripostă puternică au trebuit să capituleze, semnând nişte înţelegeri umilitoare.

Toate aceste viraje şi abdicări nu puteau să nu lase urme în percepţia publică. Cei 60% de respondenţi din sondajul IMAS, care consideră corectă decizia Curţii Constituţionale din 22 aprilie de a-l priva pe Vlad Filat de dreptul de a candida la postul de prim-ministru, au demonstrat cum poţi să converteşti împotriva ta, prin gesturi pripite şi fapte necugetate, un capital de simpatie ce părea imuabil.

Răul nu poate fi învins printr-un atac la baionetă. Pretinşii noştri lideri democraţi, dar şi comuniştii vopsiţi în justiţiari, reflectă caracterul poporului din sânul căruia au ieşit, obiceiurile proaste şi mentalităţile retardate. De aceea au insistat atât de mult organismele europene să păstrăm, orice s-ar întâmpla, direcţia bună: spre Vest, adică spre lumea valorilor corecte, cele care îţi oferă mai multe şanse să înfrunţi Monstrul cu o mie de feţe. Au văzut ei şi prin alte părţi oligarhi rapace, judecători corupţi şi miniştri certaţi cu legea şi cunosc remediile.

Avem nevoie de integrare europeană, de veghea neştirbită a instituţiilor occidentale. Spunea şi domnul Barroso în memorabila sa vizită la Chişinău: „Pentru Moldova nu atât ţinta contează, cât drumul spre ea. Încercaţi să scurtaţi acest drum cu fiece pas pe care îl faceţi, cu fiece mică victorie care vă duce înainte!“ Decât să ne supărăm pe „oglinda“ ultimului sondaj de opinie, poate e timpul să ne gândim: de ce ne întoarce ea o imagine schimonosită.