Onor la Tricolor!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ghimpu arborând tricolorul pe clădirea Parlamentului. Sursa: www.trm.md
Gheorghe Ghimpu arborând tricolorul pe clădirea Parlamentului. Sursa: www.trm.md

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la oficializarea tricolorului ca drapel al Republicii Moldova. Deşi s-a scurs un sfert de veac de la redobândirea acestui element indispensabil atât pentru conştiinţa naţională, cât şi pentru existenţa statală, mai sunt inşi care văd doar boi pe stemă (probabil, propria lor reflecţie) şi doar stema de pe drapel.

Din păcate, cultura heraldică şi vexilologică de la noi este încă la nivelul inculturii din Piaţa Centrală. Orice individ obscur care contestă (şi detestă) simbolurile de stat, vrând să se erijeze în mare „statalist”, nu face decât să le profaneze. Tonul a fost dat de însuşi Vladimir Voronin, care încă înainte de a accede la conducere, în septembrie 2000, a numit tricolorul ca fiind „drapel fascist”. Acelaşi personaj de tristă faimă a recidivat după 10 ani, semn că românofobia nu are leac, defăimând simbolul respectiv şi insistând ca acesta să fie înlocuit cu o cârpă bicoloră, propagandistic afişată, dar diletant prezentată ca fiind „steagul lui Ştefan cel Mare”. Şi pentru că aşchia nu sare departe de trunchi, liderul socialiştilor a cerut, în 2012, organizarea unui referendum pentru modificarea drapelului. Dacă tot e obsedat de plebiscite, i-aş propune unul în care populaţia să spună ce crede despre dânsul: că e un rechin politic cu numele Dodon sau e un simplu ga...rdon în apele tulburi ale Bâcului. Dar mă tem să nu mă împuşte Zina Carabina.

Revenind, însă, la simbolistica naţională, trebuie precizat că îmbinarea şi dispunerea culorilor albastru-galben-roşu pe drapelul de stat nu reprezintă un moft sau o întâmplare, ci o recuperare şi reafirmare a adevărului istoric. Această cromatică ne defineşte ca popor şi se regăseşte pe flamurile medievale, pe frescele mănăstireşti, pe icoane şi, nu în ultimul rând, pe blazoanele boiereşti şi domneşti (mai ales în perioada domniilor regulamentare). Iar odată cu formarea naţiunii moderne româneşti, tricolorul întruchipează idealul nostru de Libertate (începând cu Revoluţia paşoptistă) şi de Unitate (în contextul dublei alegeri a lui Al. I. Cuza).

Mişcarea de eliberare socială şi de emancipare naţională din stânga Prutului s-a produs tot făcându-se recurs la tricolor. Arborarea acestuia în oraşele şi satele basarabene, precum şi la Tiraspol, Odesa, Kiev, Sevastopol (unde se aflau detaşamente de ostaşi moldoveni), a demarat în primăvara anului 1917. La 31 mai, ziarul „Cuvânt Moldovenesc” relata despre „cea dintâi ridicare a steagului moldovenesc în Basarabia” de către A. Paladi, un patriot din Sărata Veche, judeţul Bălţi. Nu mai e cazul să insistăm că tricolorul a devenit drapel oficial al Republicii Democratice Moldoveneşti, ci doar precizăm că avea fâşiile culorilor dispuse orizontal, nu vertical, ca o reminiscenţă a perioadei revoluţionare (începând cu mişcarea lui Tudor Vladimirescu şi culminând cu Revoluţia din 1848/1849).

Pentru demnitatea de a arbora tricolorul, unii conaţionali au avut de suferit şi chiar au plătit cu viaţa. Astfel, în 1941, zeci de elevi de la Liceul Pedagogic din Orhei au fost împuşcaţi de sovietici, pentru că au îndrăznit să arboreze drapelul pe clădirile mai multor instituţii. La începutul lui 1945, Nichifor Manoil, Vasile Pungă, Gheorghe Pungă şi Vladimir Arhip din satul Ocniţa (actualmente, din raionul omonim) au înălţat tricolorul pe acoperişul cantonului, toţi patru fiind condamnaţi la moarte şi executaţi. Un alt caz îl are ca protagonist pe Gheorghe Muruziuc, un lăcătuş din localitatea Alexăndreni (raionul Sângerei), care în iunie 1966 a arborat tricolorul pe clădirea fabricii de zahăr, motiv pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare.

Renaşterea naţională de la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 s-a manifestat şi prin restabilirea drapelului de stat. Gestul din 27 aprilie 1990 al exponentului Frontului Popular, Gheorghe Ghimpu, de arborare a tricolorului pe clădirea Parlamentului, precum şi adoptarea hotărârii de legiferare a acestuia, marchează victoria (mai mult decât) simbolică împotriva regimului comunist de ocupaţie.

În contextul invaziei de panglici bicolore, ba roş-albastre, ba negre-oraj, avem datoria să ne onorăm tricolorul şi să respingem ofensiva simbolistic-propagandistică a forţelor revanşarde şi ostile fiinţei noastre naţionale. În fond, un drapel poate exista şi fără stema imprimată pe el, dar nu şi fără stima cetăţenilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite