VIDEO Deputaţii PAS şi PPDA au blocat tribuna Parlamentului: „Jos Ciocoi”. Şedinţa Legislativului, amânată pentru săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Deputaţii PAS şi PPDA au blocat tribuna Parlamentului vineri, 21 februarie, în semn de protest că moţiunea de cenzură împotriva ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, a fost blocată de Biroul Permanent. În opinia opoziţiei, moţiunea nu a fost admisă în Parlament prin încălcarea Constituţiei.

Deputaţii au solicitat ca Aurel Ciocoi să se prezinte în Parlament şi să explice declaraţiile sale controversate că Rusia „a oprit vărsările de sânge” în războiul de pe Nistru.

Preşedinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi, i-a avertizat pe deputaţi că încalcă regulamentul Parlamentului prin acţiunile sale.

Totodată, Greceanîi a anunţat că în plen este prezent premierul Ion Chicu, care va prezenta raportul de activitate al Guvernului pentru 100 de zile. Acest fapt a nemulţumit şi mai mult opoziţia, deoarece deputaţii nu ar fi fost anunţaţi că astăzi va veni Ion Chicu, iar înţelegerea ar fi fost ca premierul să vină în Parlament săptămâna viitoare.

„Jos Ciocoi”, „mincinoşi”, „laşi”, „ruşine”, au fost unele din scandările deputaţilor din opoziţie.

În cele din urmă, Ion Chicu nu şi-a putut citi raportul de activitate, iar preşedinta Parlamentului a anunţat o pauză. După pauză, majoritatea parlamentară a votat pentru amânarea şedinţei, pe motiv că astăzi Parlamentul este nefuncţionat. În replică, deputaţii din opoziţie au anunţat că sunt gata să lucreze astăzi şi au scandat „ruşine”, după votul majorităţii de a amâna şedinţa plenului.

Biroul Permanent al Parlamentului, cu majoritatea voturilor PDM şi PSRM, nu a admis în procedura legislativă moţiunea simplă împotriva ministrului de Externe, Aurel Ciocoi. Anunţul a fost făcut joi, 20 februarie, de preşedinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, fapt ce a stârnit nemulţumirea opoziţiei, care se aştepta ca moţiunea să fie dezbătută în plenul Parlamentului.

Ministrul de Externe, Aurel Ciocoi, ar fi prezentat scuze cetăţenilor pentru declaraţia sa că Federaţia Rusă a intervenit în războil de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”. Cel puţin aşa susţin deputaţii din fracţiunea PDM, care l-au invitat pe Aurel Ciocoi la o şedinţă pentru a discuta subiectul moţiunii simple împotriva ministrului, iar după asta au anunţat că nu vor vota pentru demisia ministrului.

Amintim că ministrul de Externe al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, a declarat că nu a existat o agresiune din partea Federaţiei Ruse în conflictul de pe Nistru din 1992. În opinia sa, Armata rusă a intervenit „pentru a opri vărsările de sânge”, iar războiul ar fi fost provocat exclusiv de către forţele separatiste de la Tiraspol.

Preşedintele Igor Dodon consideră că declaraţia controversată a ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, precum că Federaţia Rusă a intervenit în conflictul de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”, a fost interpretată greşit. Şeful statului susţine că ministrul s-ar fi referit la misiunea de pacificatori, nu la armata rusă.

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război-1992 Tiras-Tighina, Anatol Caraman, a afirmat luni, 10 februarie, într-o conferinţă de presă, că nu-l surprind declaraţiile controversate ale ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, cu privire la conflictul de pe Nistru. Colonelul a subliniat că „ani la rând, Partidul Socialiştilor s-a manifestat ca un partid trădător, antinaţional şi antieuropean”.

Asociaţia Obştească „Parlamentul-90”, formată din foştii deputaţi din primul Parlament al R. Moldova, solicită demisia ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, dar şi tragerea acestuia la răspundere penală, pentrud declaraţia că, în 1992, Rusia a intervenit „pentru a opri vărsările de sânge” pe Nistru. Anatol Ţăranu a declarat că afirmaţia lui Ciocoi „nu este o stângăcie politică, este un element bine gândit al politicii de deznaţionalizare”.

Vicepreşedintele PAS Mihai Popşoi a anunţat că formaţiunea condusă de Maia Sandu cere demisia ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, în urma declaraţiilor controversate ale acestuia pe subiectul războiului de pe Nistru, care ar fi „dezonorat memoria celor care şi-au dat viaţa apărând independenţa şi integritatea teritorială a ţării”.

Analistul politic Anatol Ţăranu a precizat, pentru Radio Chişinău, că armistiţiul din 1992 a fost semnat de preşedinţii Mircea Snegur şi Boris Elţîn, ceea ce demonstrează că Rusia a purtat un război de facto cu Republica Moldova. 

„Dodon şi ministrul lui nu pot să spună adevărul, fiindcă aceasta ar însemna să lezeze interesele fundamentale ale Federaţiei Ruse”, a adăugat Anatol Ţăranu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite