Opoziţia va contesta la Curtea Constituţională instituirea stării de urgenţă în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constitutionala foto digi24

Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor vor contesta la Curtea Constituţională proiectul de hotărâre prin care a fost instituită starea de urgenţă. De asemenea, vor contesta proiectele despre care spun că cu fost introduse ilegal pe ordinea de zi a şedinţelor din sesiunea extraordinară, transmite IPN.

Parlamentarii BCS şi-au acuzat colegii din majoritatea parlamentară că urmăresc interese personale şi că încalcă Regulamentul Parlamentului. În semn de protest, fracţiunea a părăsit şedinţa.

„Ne pare rău că agenda ordinii de zi a şedinţei extraordinare se modifică atât de rapid şi, probabil, că acesta şi este comportamentul, linia de organizare şi atitudine faţă de lege şi faţă de Regulamentul Parlamentului. În aceste condiţii, anunţăm că fracţiunea noastră se va adresa, în perioada imediat următoare, la Curtea Constituţională şi vom ataca, în afară de subiectele care sunt introduse ilegal pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare, şi introducerea situaţiei excepţionale”, a declarat deputatul Vlad Batrîncea.

Parlamentarul a adăugat că, „sub paravanul instituirii stări de urgenţă, potrivit mai multor experţi şi jurişti, se comit mai multe ilegalităţi, inclusiv şi încercarea de a cenzura presa şi de a interzice acţiuni de protest”. „Dar ce este deosebit de interesant e că, pe durata a 60 de zile, se introduce un regim în care Guvernul sau, mai bine zis, Comisia pentru Situaţii Excepţionale va înlocui Parlamentul şi alte structuri, instituţii constituţionale”, a mai spus deputatul.

Parlamentul a instituit  pe 20 ianuarie stare de urgenţă, timp de 60 de zile, pentru a gestiona riscurile de securitate energetică.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite