Orgii comuniste în luna mai

Se zice că moldovenii sunt petrecăreţi şi ştiu cum să sărbătorească. S-ar putea să fie adevărat, dar, din păcate, de multe ori nu ştim ce anume sărbătorim. Or, prima jumătate a lunii mai este un exemplu elocvent în acest sens: celebrăm o „Zi a Muncii” care nu există şi marcăm o „Victorie” care nu ne aparţine.

În calendarul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite nu figurează nicio sărbătoare pentru ziua de 1 mai. Iar în ceea ce priveşte fatidica dată a capitulării Germaniei naziste, ONU a stabilit în 2004, prin Rezoluţia 59/26, ca în zilele de 8 şi 9 mai să fie comemorate victimele celui de-al doilea război mondial şi nicidecum să fie serbată cu fast, opulenţă şi decadenţă victoria unui regim criminal asupra altuia.

Aşa-numita „Zi Internaţională a Muncii” nu reprezintă decât o ocazie ordinară de lâncezeală sau de abureală stângistă, pentru că nu este recunoscută la nivel mondial, iar aparenta caracteristică „universală” i-a fost atribuită de a II-a Internaţională Socialistă, nu de vreun for respectabil şi reprezentativ. Ba mai mult, la 4 (şi nu la 1) mai 1886 s-a produs acea deflagraţie din timpul protestului sindicaliştilor americani, în urma căreia au decedat patru muncitori şi şapte poliţişti. Or, mi se pare deopotrivă hilar şi bizar că socialiştii, împreună cu descendenţii lor retardaţi – comuniştii, au încurcat datele şi, îndeosebi, au abuzat şi încă mai abuzează în scopuri propagandistice de moartea câtorva cetăţeni ai unui stat capitalist. E ca şi cum bolşevicii ar celebra ziua profesională a bancherilor.

Pretinşii socialişti moldoveni au denaturat semnificaţia zilei de 1 mai, în consonanţă cu idolii lor din perioada sovietică, doar că nu au substituit lupta pentru drepturile muncitorilor cu cea de clasă (slavă Domnului), ci cu confruntarea politică. Emulaţia lor electorală din acest an e încă o dovadă că nu fac decât bravadă. Dacă şi-au permis să întindă cârpe bicolore tocmai de Ziua Drapelului de Stat, profanând simbolurile naţionale, atunci e limpede că dânşii n-au de gând să se schimbe şi or să se mai plimbe nestingherit de parcă tare s-ar fi rupt în spete la viaţa lor. Vor perpetua şi alimenta în continuare servilismul şi velicorusismul, nicidecum patriotismul. Ca să fie clar: ăştia nu sunt nici măcar socialişti, ci nişte pupincurişti putinişti, cărora nu le pasă de societatea moldovenească şi vor ca aceasta să fie cât mai dezbinată şi zombată. La mitingurile lor nu participă oamenii culţi, ci vechii mancurţi şi ţăranii desculţi, care-şi lasă sapa pe arătură şi vin să facă o tură prin capitală. Ţi-e milă şi scârbă să-i vezi cum pot fi cumpăraţi cu nişte chipiuri, tricouri sau chiar vodcă şi castraveţi muraţi.

Dacă SUA sunt inamicul ideologic al Rusiei, din cauza căruia, chipurile, nu pot dodoniştii să ne fericească, de ce au ajuns să sărbătorească (nu să comemoreze!) un eveniment produs în oraşul Chicago, din statul american Illinois? De ce nu recunosc inexistenţa unei zile internaţionale a muncii (în Statele Unite, bunăoară, aceasta se serbează în prima zi de luni din septembrie)? De ce transformă ziua de 1 mai într-o orgie socialisto-comunistă? În plus, când lumea civilizată îşi punea problema diminuării orelor de muncă (în a doua jumătate a sec. XIX), ruşii abia fuseseră eliberaţi din şerbie (1861) şi căutau să fie luaţi în robie de vreun „tătucă al naţiunii”.

Cât priveşte „Marea Victorie” din 1945, orice om cât de cât avizat va spune că noi n-am câştigat nimic în acel război. Nu avem de ce să ne atribuim alură de eroi. Ba dimpotrivă: moldovenii au fost trataţi cu dispreţ, fiind trimişi pe front ca vitele la abator, iar cei rămaşi au fost fie înfometaţi, deportaţi sau exterminaţi, fie deposedaţi de proprietăţi, impuşi să lucreze în colhozuri şi înregimentaţi în cohorta Partidului Comunist. Nu există familie băştinaşă pe acest mult pătimit pământ care să nu fi avut de suferit după război mai abitir decât în timpul acestuia.

An de an asistăm la spectacolul grotesc al gândacilor de colorado. An de an ne indignăm că o jumătate din societate suferă de memorie traumată, iar cealaltă – de una atrofiată. Şi an de an le permitem să-şi facă jocul lor, inclusiv prin intermediul orgiilor.