Corina Fusu rămâne în funcţie. Parlamentul nu a susţinut moţiunea simplă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au dezbătut vineri, 28 aprilie, moţiunea simplă înaintată pe marginea politicii interne în domeniul învăţământului realizate de Ministerul Educaţiei, în frunte cu ministra Corina Fusu. Doar 26 de parlamentari au votat pentru demiterea Corinei Fusu.

„Vrea din start să anunţ că noi nu o vom suţine, dar în acelaşi timp constatăm că motive pentru a vota sunt, deoarece sistemulm educaţional, care a fost unul bun în anii precedenţi, care a făcut într-adevăr reforme, astăzi nu se prea văd”, a declarat preşedintele fraţiunii PLDM, Tudor Deliu.

Cele mai multe critici au venit însă din partea socialiştilor, autorii proiectului.

„Ironia sorţii. Corin Fusu, care prin 2003 făcea mitinguri contra guvernării comuniste acuzând-o de dictatură îşi temrină cariera de ministru cu mitinguri demarate de către pedagoci contra sa. Performanţele acestei doamne îţi ridică părul în cap. Nu a propus niciodată la şedinţele Guvernului majorarea salariilor pentru pedagoci. Nu a venit cu propuneri de identificare a soluţiilor pentru Guvern. Cât timp a fost ministru, nu a reparat nicio şcoală, nici o sală de clasă, a pus totul în sarcina părinţilor”, a subliniat deputatul PSRM Bogdan Ţârdea.

Moţiunea a fost înaintată de deputaţii fracţiunii PSRM la şedinţa din 6 aprilie. Parlamentarii socialişti s-au declarat nemulţumiţi de faptul că ministra Corina Fusu a semnat o circulară către instituţiile şcolare cu privire la marcarea la 27 martie a Zilei Unirii Basarabiei cu România, transmite IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite