Politică

articolul anterior articolul urmator

Partidul lui Ion Chicu a făcut publice priorităţile în domeniul administraţiei publice şi a sistemului politic din Republica Moldova

0
21 Apr 2021 09:15:02
Autor: Iurii Botnarenco

Preşedintele Partidului Dezvoltării şi Consolidării, Ion Chicu, a făcut publice priorităţile formaţiunii în domeniul administraţiei publice şi a sistemului politic din Republica Moldova. Acestea se conţin în Programul PDCM, care stă la baza activităţii partidului.

Liderul PDCM menţionează că priorităţile enunţate reies din necesitatea restabilirii credibilităţii cetăţenilor faţă de propriul stat, care „a  fost erodată, iar reformele şi politicile promovate de guvernări nu mai au susţinere din partea populaţiei ţării”. 

„În ultimii 30 de ani, clasa politică, de cele mai multe ori, a avut ca prioritate atingerea scopurilor sale mai puţin politice, iar eforturile de consolidare a statului şi a instituţiilor sale au fost fie sporadice, fie declarative, dar cu siguranţă fără eficienţă durabilă. Această atitudine a generat, în primul rând, deteriorarea funcţionalităţii instituţiilor de drept, iar corupţia este efectul cel mai grav al acesteia”, se menţionează în argumentarea obiectivelor PDCM din Program.
 
Abordarea PDCM în aceste circumstanţe este întemeiată pe determinarea de a întări statul şi a consolida societatea în jurul unor reforme de natură existenţială pentru Republica Moldova, asumate în Program.  

PDCM consideră că doar populismul iresponsabil a stat la baza revenirii, la începutul anului 2003, la sistemul teritorial-administrativ bazat pe raioane, iar în martie 2016 - la alegeri prezidenţiale directe, în condiţiile unor competenţe reduse pe care le are preşedintele ţării.
 
În acest context, PDCM va opta pentru modificarea Constituţiei, astfel încât să fie asigurată funcţionarea independentă a tuturor ramurilor puterii în stat pe principii democratice, eficiente şi asigurând imunitatea statului în faţa  oricăror tentative de uzurpare a puterii. Modificările pe care îşi asumă să promoveze PDCM vizează reevaluarea rolului preşedintelui în sistemul autorităţilor publice şi a modalităţii actuale de alegere a şefului statului.
 
De asemenea, PDCM optează pentru reformarea mai multor aspecte ale activităţii Parlamentului, inclusiv prin descurajarea traseismului politic, şi redimensionarea acestuia, reieşind din evoluţiile social-demografice.
 
În ceea ce ţine de structura Guvernului, PDCM consideră necesară  revizuirea acesteia prin  crearea Ministerului Integrării Europene – responsabil de implementarea agendei de integrare în Uniunea Europeană, Ministerului Economiei şi Finanţelor -  responsabil de promovarea politicilor stimulatorii pentru sectorul economic şi asigurarea finanţării proiectelor de infrastructură de importanţă naţională, Ministerului Infrastructurii, Mediului şi Dezvoltării Regionale – responsabil de dezvoltarea infrastructurii ţării şi protecţia mediului ambiant, Ministerului Sănătăţii – responsabil de redimensionarea sistemului de ocrotire a sănătăţii, modernizarea acestuia şi orientarea serviciilor către beneficiari.
 
De asemenea, PDCM îşi propune să promoveze o reformă administrativ-teritorială, prin înlocuirea raioanelor cu număr optimal de regiuni, cu delimitarea competenţelor şi responsabilităţilor la nivel central şi local şi asigurarea echilibrului cost-eficienţă al serviciilor publice.
 
Stabilirea unor criterii de ordin profesional şi de integritate pentru candidaţii la funcţiile de demnitate publică în autorităţile publice centrale şi locale; consolidarea capacităţilor instituţionale ale Cancelariei de Stat în domeniul coordonării activităţii administraţiei publice locale; sporirea transparenţei activităţii administraţiei publice şi digitizarea continuă a interacţiunii funcţionarilor cu cetăţenii şi mediul de afaceri; reformarea sistemului achiziţiilor publice cu scopul eficientizării acestuia şi diminuării riscurilor de corupţie aferente acestui proces, sunt alte obiective care se regăsesc în Programul PDCM şi care vor fi puse în aplicare cu suportul acordat de către cetăţeni.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările