Partidul Unităţii Naţionale nu va participa în alegeri: Vom sprijini Blocul electoral ACUM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anatol Salaru si Traian Basescu fumn.eu

Partidul Unităţii Naţionale (PUN), condus de Anatol Şalaru, şi care îl are drept preşedinte de onoare pe Traian Băsescu, a anunţat luni, 17 decembrie, că PUN nu va participa în alegeri pentru a nu diviza electoratul prounionist şi proeuropean şi a nu permite lui Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc să câştige la parlamentarele din 24 februarie.

„Luând în calcul pericolul de preluare a puterii în R. Moldova de către coloana a cinciea, reprezentată de către Igor Dodon şi PSRM. Luând în calcul rezoluţiil instituţiilor europene care au constatat o erodare puternică a statului de drept şi o degradare a regimului democratic din R. Moldova. Luând în calcul pericolul perpetuării unui regim hibrid Plahotniuc - Dodon, Consiliul Politic al PUN a luat decizia de a nu participa în alegerile parlamentare din 2019 şi de a sprijini Blocul electoral ACUM”, a declarat preşedintele executiv al PUN Anatol Şalaru.

Şalaru a precizat că „această decizie nu este o abandonare a idealurilor unioniste, dar este o decizie matură care se datorează unor pericole majore ce planează asupra R. Moldova”.

„O venire a PSRM la putere va atrage după sine federalizarea R. Moldova, interizcerea unionismului, dar mai ales interzicerea dublei cetăţenii a peste 1 milion de cetăţeni”, a spus Şalaru.

Preşedintele executiv al PUN a specificat că formaţiunea sa va sprijini ACUM prin intermediul oamenilor săi şi a organizaţiilor de partid, dar şi prin diverse mesaje publice. Potrivit lui, PUN nu va solicita locuri pe listele electorale ale ACUM şi nu va înainta candidaţi pe circumscripţii uninominale.

El i-a îndemnat pe unionişti să sprijine Blocul ACUM, subliniind că există riscul ca, după alegerile din 24 februarie, Moldova să nu mai existe ca stat, dacă Socialiştii înving în alegeri.

Amintim că Blocul electoral ACUM este compus din PAS (Maia Sandu) şi PPDA (Andrei Năstase), cărora şi s-a alăturat PL (Dorin Chirtoacă) şi PLDM (Tudor Deliu).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite