Partidul lui Vladimir Voronin susţine că „Maia Sandu este un preşedinte neconstituţional”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin

Comitetul Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, condus de ex-preşedintele Vladimir Voronin, consideră că Maia Sandu a fost ales în mod neconstituţional în funcţia de şef de stat, deoarece Constituţia ar fi fost modificată ilegal, în 2016, de către judecătorii Curţii, care au decis că preşedintele nu va mai fi ales de Parlament, dar de direct de popor.

„Maia Sandu este un preşedinte nu numai neconstituţional, ci şi incapabil. Altfel spus, cu nimic mai bun decât Dodon”, se arată într-un comunicat de presă emis de PCRM.

Partidul Comuniştilor reiterează „că aşa-numitele alegeri prezidenţiale din anul 2020, la fel ca şi alegerile din anul 2016, sunt anticonstituţionale. Prin urmare, Maia Sandu este de asemenea un preşedinte neconstituţional, la fel cum până la ea a fost Igor Dodon. Din punct de vedere al normelor juridice, între ei nu există absolut nici o diferenţă”.

Comuniştii sunt de părare că „apelarea la datele statistice privind „prezenţa” şi „numărul de voturi” nu servesc drept bază juridică pentru recunoaşterea legitimităţii preşedintelui ales.”

„E complicat să fie înţeleasă legitimitatea morală şi politică a preşedintelui învingător. Doar două milioane din cele 3,6 milioane de buletine de vot tipărite pentru al doilea tur de scrutin au rămas nesolicitate. În primul tur, la îndemnul Partidului Comuniştilor de a declara boicot, în teritoriul Republicii Moldovei alegerile putem considera că n-au avut loc, deoarece la secţiile de votare s-au prezentat mai puţin de 30 la sută din numărul alegătorilor. Astfel, pentru „preşedintele” ales Maia Sandu şi-a dat voturile minoritatea absolută a cetăţenilor cu drept de vot din Republica Moldova. Da, numărul lor a fost mai mare decât al celor care l-au votat pe Dodon, dar acest număr constituie minoritatea absolută a alegătorilor”, se spune în comunicat.

PCRM a comunicat că „Maia Sandu trebuie să conştientizeze faptul că victoria nici pe departe nu înseamnă recunoaşterea calităţilor ei de om, politician şi profesionist”. 

„Masa principală a cetăţenilor a votat nu atât pentru ea, cât împotriva lui Dodon, care, prin neghioaba sa conducere a ţării, a trezit un dezgust în masă. Noi, comuniştii, care, începând cu anul 2012, în mod consecvent l-am criticat pe Dodon şi pe aşa-numiţii socialişti ai lui, nu putem să nu fim satisfăcuţi de faptul că acest trădător, acest om mincinos, făţarnic şi corupt a pierdut alegerile în mod ruşinos”, se menţionează în comunicat.

Asta nu înseamnă însă că salutăm alegerea Maiei Sandu. Între noi se află o enormă prăpastie doctrinară şi ideologică. Pentru comunişti, abordările liberale inumane ale Maiei Sandu şi ale adepţilor ei în ceea ce priveşte administrarea economiei, a sferei sociale, a sănătăţii şi a educaţiei sunt inacceptabile. În opinia noastră, închiderea şcolilor, a instituţiilor medicale, reducerea cheltuielilor pentru cercetări ştiinţifice fundamentale şi pentru cultură nu poate fi îndreptăţită nici cu un fel de calcule. Iar toate acestea s-au întâmplat în perioada când Maia Sandu se afla în funcţia de ministru al Educaţiei în guvernele corupte ale lui Filat şi Leancă, precum şi în cea de prim-ministru în guvernul de coaliţie format cu socialiştii lui Dodon.

În plus, comuniştii spun că sunt îngrijoraţi şi de „viziunile geopolitice ale Maiei Sandu, inclusiv unionismul ei latent”.




 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite