PAS a depus un demers la CEC: PSRM, ajutat de primarul Ceban, a început falsificarea alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii PAS Ion Cotelea şi Vasile Grădinaru
Reprezentanţii PAS Ion Cotelea şi Vasile Grădinaru

Partidul Socialiştilor este acuzat că pregăteşte fraudarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, iar primarul Ion Ceban îi acordă ajutor în acest sens. Mai exact, aceştia „vor să elimine din birourile electorale ale secţiilor de votare oamenii cu experienţă pentru a-şi pune persoane loiale lor, care până în ziua alegrilor şi chiar în ziua scrutinului vor falsifica rezultatele alegerilor”.

Acuzaţiile au fost lansate de către preşedintele fracţiunii Partidului Acţiune şi Solidaritate în CMC, Vasile Grădinaru, şi reprezentantul PAS în Consiliul Electoral al Circumscripţiei Electorale municipale Chişinău nr. 1, Ion Cotelea. Cei de la PAS au depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin care solicită să intervină şi să stopeze „acest fenomen”, transmite IPN.

Cei de la PAS fac trimitere la prevederile electorale, potrivit cărora, pentru constituirea consiliului electoral de circumscripţie de nivelul al doilea, Comisiei Electorale Centrale i se înaintează doi membri de către judecătorie; doi membri de către consiliul local de nivelul al doilea; câte un membru de către partidele şi alte organizaţii social-politice reprezentate în Parlament. Administraţia publică de nivelul doi trebuia să delege până pe 14 mai membri în Consiliul Electoral al Circumscripţii Electorale municipale Chişinău. Pentru a îndeplini acest lucru, până pe această dată, primarul trebuia să convoace CMC-ul, astfel încât să fie supuse votului candidaturile ce urmau a fi prezentate CEC pentru calitatea de membri ai Consiliul Electoral al Circumscripţiei  Electorale municipale Chişinău nr 1.

Potrivit lor, din păcate Ion Ceban nu a făcut acest lucru intenţionat, pentru că în asemenea circumstanţe CEC-ul deleagă candidaţi în locul CMC din Registrul Funcţionarilor Electorali la discreţia lor. Reprezentanţii PAS afirmă că PSRM a transformat CECE Chişinău din organ electoral în gaşca de prieteni şi amici.

Fracţiunea PAS a depus la CEC un demers în care a descris detaliat modalitatea de fraudare a alegerilor prin intermediul depunerii cererilor de vot la domiciliu şi a solicitat emiterea de acte interne exhaustive, care ar opri acest fenomen. „Solicităm CEC să analizeze legalitatea constituirii CECE Chişinău sub aspectul conflictului de interese a membrilor desemnaţi din registrul funcţionarilor electorali. Solicităm primarului general, Ion Ceban, să înceteze falsificarea alegerilor şi să convoace până la data de 5 iunie, ora 10.00, şedinţa CMC, pentru a aproba lista membrilor BESV, delegaţi de CMC”, menţionează Vasile Grădinaru.

În cazul în care până la sfârşitul zilei de azi nu va fi convocată şedinţa, PAS face apel către toţi consilierii din celelalte partide să o convoace ei.

Solicitat de presă, primarul Ion Ceban a declarat că, de fapt, consilierii din CMC reprezintă partide politice care sunt în prezent în plină campanie electorală. Potrivit lui, primarul are treabă cu drumurile, parcările, ambrozia, şcolile etc. Şi întrebarea este ce are el cu listele consilierilor? În opinia sa, este nevoie de o analiză juridică a situaţiei pentru a se decide cum se va proceda.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite