PAS şi Platforma DA vor forma o coaliţie în viitorul Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu şi Andrei Năstase FOTO Sputnik
Maia Sandu şi Andrei Năstase FOTO Sputnik

În următorul Parlament va exista o alianţă de guvernământ creată între PAS şi Platforma DA. Reprezentanţii celor două formaţiuni se arată convinşi că în viitorul Legislativ va exista o majoritate proeuropeană, care să susţină un Guvern de profesionişti, un Executiv care va promova reformele în justiţie şi va debloca asistenţa financiară externă, transmite IPN.

Reprezentanţii PAS şi cei ai Platformei DA se arată convinşi că un Guvern proeuropean va fi învestit imediat după alegerile din 11 iulie.

Reprezentanţii PAS spun că vor merge pe cont propriu la alegeri şi evită crearea unui bloc electoral cu Platforma DA. Potrivit secretarului general al formaţiunii, în campania electorală nu vor exista atacuri reciproce între cele două entităţi politice, pentru că după alegeri, PAS va crea o coaliţie majoritară cu Platforma DA.

„În viitorul Parlament vom face coaliţie cu oameni de treabă, corecţi, integri, care să guverneze în interesul ţării, inclusiv cu participarea Platformei DA. Liderii Platformei DA au declarat că din măsurările pe care le au, vor accede în următorul Parlament, noi cu ei vom face coaliţie. Nu văd riscurile creării unei coaliţii de stânga în următorul Parlament”, a spus secretarul general PAS, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Şi reprezentanţii Platformei DA se arată convinşi că se vor regăsi în următorul Parlament şi împreună cu PAS vor învesti imediat după alegeri un Guvern proeuropean, care să restabilească relaţiile ţării noastre cu instituţiile financiare internaţionale.  

„În următorul Parlament doar aceste două formaţiuni pot promova reforme şi valori europene şi dacă acest lucru se întâmplă, pe 12-13 iulie va fi clar cum va arăta Guvernul, fiindcă noi deja am pierdut mult, investiţii din România, bani europeni, acordul cu FMI, până acum doar am stagnat, nu avem timp de pierdut. Un guvern al coaliţiei PAS-Platforma DA va fi creat imediat după alegeri”, a spus deputatul Platformei DA, Vasile Năstase.

Până în prezent, Comisia Electorală Centrală a înregistrat blocul electoral „Renato Usatîi”, creat din Partidul Patria şi Partidul Nostru. De asemenea, au loc negocieri între PSRM şi PCRM privind crearea unui alt bloc electoral. Pragul electoral pentru blocurile constituite din 2 formaţiuni politice este de 7%.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite