Pavel Filip, despre criza care urmează: Trebuie să stimulăm producerea internă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Filip

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, afirmă că în prezent autorităţile din ţară trebuie să stopeze toate proiectele investiţionale. Mai mult decât atât, oficialul precizează că toate resursele financiare trebuie să fie orientate spre veniturile pentru cetăţeni şi suportul pentru mediul de afaceri, întreprinderile mici şi mijlocii, transmite IPN.

În opinia lui Pavel Filip, conducerea ţării trebuie să gândească măsuri din perspectiva că urmează o creştere a şomajului, o diminuare a fluxurilor financiare, a remitenţelor, iar lumea în ansamblu va trece într-o creştere foarte lentă.

„Colegii de la Ministerul Economiei deja au constituit un grup de lucru, sunt trei elemente de bază: Banca Naţională, Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor care se gândesc la aceste măsuri post-criză, dar care trebuie întreprinse astăzi. Această criză pentru Republica Moldova poate fi privită şi ca o oportunitate. Practic, după această criză, multe ţări vor începe de pe foaie curată. Lucrurile care într-o perioada obişnuită se mişcă lent, într-o perioadă de criză se pot mişca foarte repede”, a declarat Pavel Filip în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Ex-premierul ţării afirmă că în urma depăşirii pandemiei de COVID-19 care va provoca o criză economică, ţările se vor izola, iar Republica Moldova ar trebui să vină cu măsuri de stimulare a producerii interne şi menţinere a ratei de export.

„Aceste măsuri post-criză trebuie privite prin prisma macroeconomică şi politicii monetare, ele nu pot fi privite separat. Din ce am urmărit, Banca Naţională se mişcă bine, Guvernul încearcă să se sincronizeze şi din punct de vedere al politicii monetare, Republica Moldova are toate şansele să iasă bine. Cât ţine de măsuri macroeconomice, cred că după aceasta vom avea o izolare a ţărilor în general. Vom avea cetăţeni reveniţi acasă şi pentru a nu admite creşterea ratei şomajului, trebuie să venim cu măsuri de stimulare a producerii interne. De asemenea, trebuie să facem tot posibilul pentru a menţine la un nivel oarecare exporturile pe care le-am avut în Moldova. Desigur, stimularea domeniilor care vor aduce locuri de muncă, domeniile viitorului, domeniile IT”, a spus Pavel Filip.

https://www.ipn.md/ro/pavel-filip-despre-criza-care-urmeaza-trebuie-sa-stimulam-7965_1072731.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite