Pavel Filip vrea un nou minister în cadrul Guvernului de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul la funcţia de premier al Republicii Moldova, Pavel Filip, consideră că în cadrul Guvernului trebuie să activeze separat Ministerul Afacerilor Externe pe de o parte şi Ministerul Integrării Europene pe de altă parte. Ultimul ar trebui, în opinia lui Filip, să se ocupe preponderent de implementarea Acordului de Asociere în ţară.

Potrivit IPN, Pavel Filip a declarat, în cadrul întrevederii de marţi, 19 ianuarie, cu oamenii de ştiinţă şi de cultură, că vrea de la bun început acţiuni care ar aduce efecte imediate pentru ţară. Potrivit premierului desemnat, Acordul de Asociere s-a implementat prea puţin, deoarece de fiecare parte din Acord erau responsabile diferite ministere şi nu era totul gestionat de o singură entitate. Astfel, Pavel Filip a afirmat că este necesară crearea Ministerului Integrării Europene care să se ocupe nemijlocit de implementarea Acordului şi să gestioneze toate domeniile.

Pavel Filip a mai spus că îşi doreşte reformarea administraţiei publice locale. „Fiindcă acum nu avem timp pornim cu această formă a Guvernului, dar îmi propun ca în maximum 3 luni să modificăm administraţia publică centrală”, a specificat premierul desemnat.

Candidatul la funcţia de prim-ministru a menţionat în faţa celor prezenţi că este conştient de situaţia social-economică, dar şi politică, în care se află ţara. „Consider că trebuie să punem capăt disensiunilor politice. Am de gând să construiesc un guvern echilibrat. Nu mă interesează populismele, doar rezultatele reale. Ca prioritate este stabilizarea ţării pentru a face reforma sistemului financiar-bancar. Altă prioritate ar fi protecţia imediată a cetăţenilor în ceea ce ţine de dimensiunea Ministerului Afacerilor Interne”, a spus Pavel Filip menţionând că printre primii paşi se numără şi discuţiile cu FMI.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, a subliniat că fără o guvernare sustenabilă ţara nu va avea dezvoltare. Totodată, preşedintele AŞM a propus crearea unei comisii, pe care să o conducă primul-ministru, cu participarea oamenilor de ştiinţă şi a oamenilor de afaceri, iar această comisie să se preocupe de implementarea inovaţiilor ştiinţifice în mediul de afaceri.

Grigore Belostecinic, preşedintele Consiliului rectorilor şi rector la Academia de Studii Economice, a menţionat că mai multe acte normative din ţară declară că educaţia este una din priorităţile guvernării, iar îndemnul său e ca educaţia să fie o prioritate şi pentru Guvernul pe care eventual îl va conduce Pavel Filip.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite