PDM s-a lansat oficial în campania electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pdm

Partidul Democrat s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Pavel Filip, preşedintele formaţiunii, a declarat că PDM vine în această campanie cu un program de ţară –„Moldova altfel” – care prevede continuarea reformelor în diverse domenii, iniţiate de partid între 2016 şi 2019, cât s-a aflat la guvernare, transmite IPN.

Timp de trei ani, cât a fost la guvernare, PDM a realizat ceea ce alţii nu au reuşit să facă nici în 10 ani,  iar „ţara s-a mişcat înainte” – au fost construite drumuri, s-au reparat şcoli şi grădiniţe, au fost majorate salariile şi pensiile, iar tinerii au avut posibilitatea să-şi cumpere mai uşor prima casă. Pentru prima dată, pensionarii au primit ajutoare de sărbători, a declarat liderul democrat.

„Din păcate, în 2019, Moldova s-a oprit. Din 2019, ţara nu s-a mai mişcat înainte, a stat pe loc, s-a blocat. Economia a scăzut, preţurile şi tarifele au crescut. Programe şi proiecte care să ajute oamenii nu s-au mai lansat”, a adăugat Pavel Filip.

Liderul democraţilor a menţionat că PDM are oameni cu experienţă, care pot să administreze o criză. „PDM este forţa politică care a făcut lucruri concrete pentru oameni. Din echipă fac parte miniştri, deputaţi, primari, preşedinţi de raioane. Moldova merită altfel de politicieni. Mergem la alegători ca ei să aleagă faptele şi realizările concrete. Pentru noi faptele vorbesc”, a spus Pavel Filip.

Alţi membri ai PDM au subliniat că 40 la sută dintre candidaţii de pe lista PDM sunt tineri, această fiind o premieră pentru partid.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite