Percheziţii la fostul sediu al PDM în dosarul fraudelor bancare. Avocat: „Aceste descinderi sunt ilegale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul sediu al PDM FOTO zdg.md
Fostul sediu al PDM FOTO zdg.md

După ce procurorii PCCOCS au anunţat că au efectuat percheziţii la fostul sediu al Partidului Democrat, amplasat pe strada Armenească din Chişinău, în cadrul dosarului privind fraudele bancare, Lucian Rogac, unul dintre avocaţii lui ex-preşedintelui PDM Vlad Plahotniuc, a comunicat că „aceste descinderi sunt ilegale” şi că nu ar fi fost autorizate de judecători.

„Percheziţiile au fost făcute doar în baza unei ordonanţe, deşi legea pevede clar că, în baza unei ordonanţe, pot fi făcute percheziţii doar atunci când are loc un flagrant sau când acestea nu pot aştepta. În acest caz, este evident că nu poate fi vorba de un flagrant şi nici de o urgenţă. Consider că aceste percheziţii sunt abuzive, au fost realizate cu încălcarea normelor legale şi sunt realizate la comanda politică a celor din conducerea statului”; a declarat avocatul, care a precizat că va contesta „toate aceste acţiuni pe care le considerăm ilegale”.

Potrivit apărătorului, „toate aceste acţiuni ale procurorilor sunt coordonate politic şi nu este întâmplător faptul că ele apar într-o perioadă de agitaţie pe scena politică”.

„Consider că totul este făcut doar pentru a distrage atenţia presei şi a publicului de la situaţia gravă din societate, de la problemele reale ale cetăţenilor în această perioadă şi, mai ales, de la abuzurile grave şi ilegalităţile care se petrec în mediul politic, în instituţiile statului, precum Parlament sau Guvern, dar şi în societate, în aceste zile”, a mai spus Lucian Rogac.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite