PL, despre remanierile din Guvern: Demonstrează că guvernele sunt la cheremul lui Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

Conducerea Partidului Liberal susţine că decizia democraţilor de a efectua remanieri guvernamentale marţi, 18 septembrie, „demonstrează o dată în plus că guvernele sunt la cheremul lui Plahotniuc şi nu a majorităţii parlamentare, că cetăţenii şi problemele lor n-au fost şi nu sunt o prioritate a actualei guvernări, precum declară PD”.

„Interesul guvernării de azi rămâne banul, puterea şi concentrarea acesteia, cât mai mult, în mâinile unui singur om”, se spune într-un comunicat de presă emis de formaţiunea condusă de Mihai Ghimpu.

Potrivit documentului, aducerea la cârma Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a Silviei Radu „care a distrus funcţionalitatea Primăriei şi a oraşului în întregime, aflându-se ilegal în funcţia de primar general şi care a dat dovadă de incompetenţă managerială şi abuz în serviciu, ne dovedeşte că, între S. Radu şi V. Plahotniuc există un pact, „eu ţie-tu mie”, încă din perioada când deţinea şefia la Union Fenosa”.

„Situaţia precară a Guvernului PD e confirmată inclusiv prin sesizarea CEDO în legătură cu expulzarea celor şapte profesori turci, dar şi de experţii internaţionali ce au participat la reuniunea Consiliului Atlantic, din 14 septembrie, la Washington, la care a fost prezent şi Andrian Candu. Aceştia şi-au exprimat îngrijorările în privinţa situaţiei politice, economice şi sociale din Moldova, menţionând că, în prezent, R.Moldova se află într-o criză politică, iar Guvernul pierde din ce în ce mai mult din credibilitate în faţa cetăţenilor şi a UE”, mai menţionează liberalii.

Liderul PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 18 septembrie, care sunt noile remanieri din Guvernul de la Chişinău, făcute la solicitarea premierului Pavel Filip. 

Democraţii au decis că ministrul Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, Svetlana Cebotari, va fi demisă din funcţie.

La fel se va proceda şi cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi a Mediului, Liviu Volconovici.

Cele două funcţii guvernamentale vacante ar urma să fie preluate de ex-primarul interimar de Chişinău Silvia Radu, care va fi numită la conducerea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, şi de Nicolai Ciubuc, care va prelua şefia Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi a Mediului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite