Curtea de Conturi Europeană a găsit 24 de structuri de cazare – hoteluri şi pensiuni – în şase ţări, printre care şi România, care apăreau pe internet că fiind destinate turiştilor, dar în realitate nu puteau fi rezervate.
„Proprietarii respectivelor pensiuni s-au folosit de fondurile europene pentru a-şi construi case de vacanţe, în scop personal”, a afirmat Traian Bădulescu, reprezentant ANAT, conform sursei citate.
Auditorii europeni susţin că au descoperit, după o analiză atentă, că unele structuri de cazare nu erau niciodată disponibile pentru cazarea turiştilor.
În raportul Curţii Europene de Conturi apare şi cazul unei pensiuni care a funcţionat doar cinci ani, fix cât era cerinţa din contractul de finanţare. Nici mai mult, nici mai puţin. Pensiunea este o investiţie de 235.000 de euro, din care 177.000 de euro sunt bani europeni. Asta înseamnă că, în fiecare lună, unitatea de cazare, cel puţin în acte, a fost alimentată cu aproape 3.000 de euro – bani ai Uniunii Europene.
În România au fost analizate aproape 120 de unităţi de cazare, dintre care aproximativ 70 mai erau active după perioada contractuală de cinci ani. Este una dintre cele mai reduse proporţii de pensiuni şi hoteluri care încă funcţionează dintre ţările analizate.
Începând cu 2021, România a decis să limiteze finanţarea structurilor de acest fel. În martie, anul acesta, Parchetul European avea pe masă 44 de dosare de posibile infracţiuni cu fonduri europene în România, cu un prejudiciu de 1,4 miliarde de euro.
De cealaltă parte, Ala Nemerenco a explicat că pensiunea este afacerea fiului său pe care a dezvoltată datorită unui proiect european.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate