Pretorul sectorului Botanica spune că e nevoit să ia un împrumut, după ce primarul l-a lipsit de salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Pretorul sectorului Botanica, Boris Prepeliţa, susţine că e nevoit să apeleze la o companie de microfinanţare pentru a obţine un împrumut, după ce primarul Ion Ceban l-a sancţionat cu lipsirea de salariu pentru luna iulie, ca urmare a unor încălcări depistate în parcul Valea Trandafirilor.

Contactat de Ziarul de Gardă, Boris Prepeliţa a declarat că va fi nevoit să-şi ia un credit de la o organizaţie de microfinanţare, deoarece are „cheltuieli, credite luate, pe care trebuie să le întorc lunar, nu pot să-mi permit să nu am banii aceştia”, „important e ca aceasta să nu se transforme în deprindere”.

„Cred că cineva a mai intervenit către domnul primar, i-a mai spus ceva, dumnealui s-a supărat, a venit, am mers în parc. Într-adevăr, a apărut în acea dimineaţă o companie care voia să-şi instaleze ghereta, a început să aducă beton, nisip, mi-a spus să scot, a doua întrebare a fost să scot ca până duminică să rămână numai 11, m-am conformat. A spus că dacă nu mă conformez să fie 11, mă eliberează astăzi”, a mai spus pretorul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite