Politică

articolul anterior articolul urmator

Pro Moldova cere crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a investiga cazul dispariţiei lui Ştefan Gaţcan

0
2 Jul 2020 10:35:36
Autor: Iurii Botnarenco

Grupul parlamentar Pro Moldova, condus de Andrian Candu, a anuţat că va cere crearea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze cazul dispariţiei deputatului Ştefan Gaţcan.

„Ieri ceea ce s-a întâmplat în R. Moldova a depăşit orice limită. Ieri o ţară întreagă a văzut cât de uşor este să sechestrezi o persoană, să o supui presiunii psihice şi probabil fizice pentru a obţine un beneficiu. Cazul de ieri al colegului nostru, deputatul Ştefan Gaţcan, arată pe de o parte teroarea acestei guvernări, pe de altă parte disperarea acestei guvernări şi a preşedintelui Dodon, care începând de ieri şi-a început sfârşitul. O ţară întreagă a văzut cum un deputat, ales pe circumscripţie uninominală, care nici trei luni de zile nu şi-a avut de mandat, căruia i-au dat votul de încredere cetăţenii din Hânceşti, poate fi ridicat pe sus, dus într-o destinaţie necunoscută, supus presiunii ca să obţină beneficiul pe care l-au urmărit socialiştii”, a declarat Andrian Candu într-o conferinţă de presă.

Într-un mesaj video făcut pe un câmp de viţă de vie în afara Chişinăului, deputatul Ştefan Gaţcan a negat că a fost sechestrat şi că viaţa sa s-ar afla în pericol. Pe de altă parte, în timp ce deputatul transmitea acest mesaj, automobilul său se afla în faţa Parlamentului.

Afirmaţia a fost făcută după ce deputaţii din Pro Moldova au anunţat că Gaţcan „a fost sechestrat” şi adus la Preşedinţie la o discuţie cu Igor Dodon şi că nu răspunde la apeluri telefonice timp de 7 ore.
 

Pe parcursul zilei de miercuri, 1 iulie, timp de câteva ore, deputaţii din grupul Pro Moldova s-au aflat la sediul Preşedinţiei, în încercarea de a intra în instituţie pentru a-l găsi pe deputatul Ştefan Gaţcan. 

Deputaţii Pro Moldova, care se aflau la porţile Preşedinţiei, încercau să verifice toate maşinile care ieşeau de pe teritoriul Preşedinţiei pentru a fi siguri că Gaţcan este în viaţă şi nu este scos în portbagaj. Potrivit lor, Gaţcan era de negăsit timp de 7 ore, timp în care nu răspundea la apelurile telefonice chiar şi de la membrii familiei.

Serviciu de Protecţie şi Pază de Stat le-a interzis deputaţilor să intre în Preşedinţie sau să verifice maşinile de securitate. Pe de altă parte, Preşedinţia a negat că Gaţcan nu se află în instituţie şi nici nu a fost.

Amintim că la o zi după ce a anunţat că părăseşte fracţiunea Socialiştilor şi aderă la grupul Pro Moldova, Ştefan Gaţcan şi-a depus mandatul de deputat, însă această decizie a fost anunţată de şeful fracţiunii PSRM, Corneliu Furculiţă, deşi cu 24 de ore în urmă, tot socialitşii îl numeau pe Gaţcan „prostituată politică”, „trădător” şi îl acuzau că s-a vândut lui Plahotniuc.

Reprezentanţii Partidului Pro Moldova susţin că deputatul Ştefan Gaţcan  „a fost sechestrat de un grup de deputaţi socialişti şi impus să semneze cererea de demisie”.

În comunicat se menţionează că deputatul Ştefan Gaţcan a depus, în dimineaţa zilei de astăzi, o plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărţuirea, intimidarea şi şantajul la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputaţi PSRM. Totodată, Procuratura neagă că a primit o asemenea plângere.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii