Procuratura neagă că a fost reţinut directorul agenţiei de ştiri Sputnik Moldova, însă confirmă că au avut loc percheziţii la domiciliul acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Generală a respins informaţia apărută în presă precum că directorul agenţiei de ştiri Sputnik Moldova, Vladimir Novosadiuc, a fost reţinut. Totuşi, Procuratura a confirmat faptul că acesta este cercetat penal în dosarul fraudelor bancare şi că la domiciliul lui au loc percheziţii marţi, 17 septembrie.

„La această etapă, au loc acţiuni de generalizare a informaţiei privind obiectele depistate şi ridicate din locaţiile perchiziţionate. Procuratura menţionează că nu au fost reţinute alte persoane decât membrele Parlamentului Reghina Apostolova şi Marina Tauber, cărora le-a fost ridicată imunitatea la solicitarea procurorului general interimar”, se spune într-un comunicat de presă emis de PG.

Deputaţii Marina Tauber şi Reghina Apostolova, ambii din fracţiunea Partidului Şor, au rămas fără imunitate parlamentară, iar la scurt timp au fost reţinuţi. Parlamentul a dat curs solicitării procurorului general interimar, Dumitru Robu, privind ridicarea imunităţii parlamentare pe numele celor doi deputaţi.

Pentru ridicarea imunităţii parlamentare au votat 56 de deputaţi din alianţa ACUM-PSRM.

Solicitarea procurorului general interimar a fost motivată prin faptul că Reghina Apostolova şi Marina Tauber ar urma să fie reţinuţi, arestaţi şi trimişi pe banca acuzaţiilor, în dosarul fraudelor bancare.

Dumitru Robu susţine că procurorii deţin probe ce ar demosntra vinovăţia celor doi deputaţi în devalizarea sistemului bancar din Moldova, prin complicitate la „grupul criminal” organizat de Ilan Şor.

Reghina Apostolova specificat că este acuzată în dosarul fraudelor bancare. Ea a declarat că nu este surprinsă că se cere ridicarea imunităţii parlamentare, pentru că despre acest fapt s-a discutat mai mult timp. 

Apostolova a menţionat că nu este implicată în frauda bancară şi că este nevinovată, subliniind că va coopera cu ancheta. Totodată, Apostolova s-a arătat surprinsă că procurorii nu cer ridicarea imunităţii parlamentare şi a altor deputaţi care figurează în raportul de inestigaţie al companiei Kroll.

La rândul său, Marina Tauber a afirmat că nu se teme de ridicarea imunităţii parlamentare şi că nu intenţionează să părăseasca ţara. Ea la fel se consideră nevinovată, dând de înţeles că ar fi vorba despre o răfuială politică.

Amintim că pe 15 august curent, la fel la solicitarea procurorului general interimar a fost ridicată imunitatea parlamentară şi deputatului Ilan Şor, liderul Partidului Şor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite