Procurorii i-au înaintat învinuirea Galinei Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Igor şi Galina Dodon
Soţii Igor şi Galina Dodon

Procurorii anticorupţie i-au înaintat învinuirea fostei prime doamne, Galina Dodon. Acesteia i se incriminează săvârşirea infracţiunii de complicitate la îmbogăţirea ilicită. În privinţa ei a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi ţara pe un termen de 60 zile.

Contactată de IPN, procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanţii mass-media, a precizată că Galina Dodon ar fi contribuit la deţinerea de către soţul ei Igor Dodon, personal şi prin persoane terţe, a bunurilor în valoare de peste 21 de milioane lei, ceea ce depăşeşte substanţial veniturile declarate în sumă de peste trei milioane lei. Aceste sume se raportează la perioada februarie 2014 – octombrie 2021.

„În cadrul audierilor în calitate de învinuită, doamna Galina Dodonnu şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate, refuzând să facă declaraţii referitor la circumstanţele cazului investigat”, a mai spus Mariana Cherpec.

La ieşirea din Procuratură, Galina Dodon a declarat pentru presă că dosarul este unul politic care are scopul să-l defăimeze pe soţul ei.

Anterior, fostul preşedinte spunea că soţiei sale i-a fost înmânată citaţia după ce a fost oprită în trafic, în timp ce se deplasa cu copiii la lecţia de şah. „Este un caz fără precedent pentru Republica Moldova, când dorinţa de răfuială asupra oponentului politic o împinge pe Maia Sandu, preşedinte actual al ţării, să-mi atace soţia, copiii, mama, rudele apropiate”, mai spunea Igor Dodon.

Politicianul se află în arest la domiciliu, fiindu-i incriminate mai multe capete de acuzare. Este vorba despre corupere pasivă, acceptarea finanţării partidului politic de către o organizaţie criminală, trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită.

Fratele Galinei Dodon se află în arest preventiv în izolator pe aceeaşi acuză penală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite