Politică

articolul anterior articolul urmator

Proiectul de modificare a Constituţiei R. Moldova, votat în prima lectură

2
16 Sep 2021 14:34:19
Autor: Iurii Botnarenco

Proiectul de modificare a Constituţiei a fost votat în prima lectură. Iniţiativa, susţinută de 56 de deputaţi, prevede excluderea termenului iniţial de 5 ani la numirea judecătorilor. Astfel, magistraţii instanţelor judecătoreşti ar urma să fie numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, de către preşedintele ţării, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, transmite IPN.

Şeful statului poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM. De asemenea, se propune ca judecătorii Curţii Supreme de Justiţie să fie numiţi în funcţie similar judecătorilor din curţile de apel şi instanţele de fond. Adică, de către preşedintele ţării, la propunerea CSM. Acum, judecătorii CSJ sunt numiţi în funcţie de Parlament.

Ministrul justiţiei, Sergiu Litvinenco, a precizat că actualmente judecătorii sunt numiţi iniţial pentru o perioadă de 5 ani şi, în cazul în care îşi desfăşoară activitatea corect pe parcursul acestei perioade, ei sunt numiţi până la atingerea plafonului de vârstă – 65 de ani. Excluderea acestui termen iniţial a fost necesară în lumina potenţialului efect al acestui termen asupra independenţei şi imparţialităţii sistemului judecătoresc, remarcat în special de către organizaţiile internaţionale, a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie, Sergiu Litvinenco a spus că este necesară uniformizarea procedurilor de numire în toate instanţele judecătoreşti, indiferent de nivelul acestora. Ministrul justiţiei crede că acest lucru va reduce influenţa factorilor politici la procesul de numire a magistraţilor.

Totodată, prin proiect se exclude cerinţa deţinerii vechimii în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani de către preşedintele, vicepreşedinţii şi judecătorii CSJ şi are drept scop obţinerea calităţii de judecător la CSJ şi a persoanelor cu o vechime în funcţie alta decât cea de judecător, pentru excluderea corporativitaţii în cadrul CSJ. Proiectul vine cu o completare la reglementarea imunităţii funcţionale a judecătorilor. Aceştia vor avea imunitate funcţională doar în condiţiile legii.

De asemenea, documentul prevede completarea Constituţiei cu un articol nou care va reglementa expres faptul că Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.

Proiectul mai prevede excluderea procurorului general şi a ministrului justiţiei din componenţa CSM. Acesta va fi constituit din 12 membri: 6 membri din rândul judecătorilor şi 6 – din rândul non-judecătorilor, aleşi de către Parlament.

Potrivit lui Sergiu Litvinenco, proiectul a fost iniţiat de Guvernul susţinut de fracţiunea socialiştilor din legislatura precedentă, aducă – Guvernul Chicu. În opinia sa, este un proiect bun care fortifică independenţa sistemului judecătoresc, respectiv, a fost preluat de actualul Guvern.

Deputata PAS, Ana Racu este de părere că proiectul vine să consolideze independenţa sistemului judecătoresc prin scoaterea plafonului de 5 ani, recomandare care a venit din partea mai multor organizaţii internaţionale, ONG-uri de profil, dar şi din breasla judecătorească.

Deputatul Dan Perciun s-a interesat când vor intra în vigoare respectivele modificări ale Constituţiei şi dacă ar fi cazul ca ele să intre în vigoare după procedura de verificare externă a procurorilor şi judecătorilor. La care, ministrul Sergiu Litvinenco a precizat că, în conformitate cu dispoziţiilor finale, proiectul urmează să intre în vigoare la şase luni după ce este votat în lectură finală.

Decizia asupra proiectului de lege constituţională dezbătut în primă lectură se adoptă de către Parlament sub formă de hotărâre, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. În lectură finală, proiectul de lege constituţională se adoptă de către Parlament cu votul a două treimi din deputaţii aleşi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Groza Carmen
16.09.2021, 20:10:14

Bine, ați introdus și limba Română în Constituție ca limbă de stat, precum e în Declarația de Independență a RM?! Sau umblați ca șamanul cu tamburina în jurul propriei cozi încă 30 de ani?

-8 (12 voturi)
J0369 Wollf
16.09.2021, 20:52:33

Normal ca au..."uitat"...

+1 (1 vot)
Modifică Setările