Protest la Guvern. Reprezentanţii a două companii de transport cer justiţie corectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii companiilor de transport SRL „Ednateric Trans” şi „Transeric Tur” au organizat luni, 12 august, o acţiune de protest în faţa Guvernului. Aceştia au cerut să li se facă dreptate în dosarele penale în care sunt vizaţi administratorii companiilor, menţionând că acestea au fost fabricate la comanda unui operator de transport concurent. În Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost parcate mai multe autobuze, transmite IPN.

Natalia Begu, administratoare, a declarat că atât soţul ei, cât şi partenerul său de afaceri, sunt învinuiţi într-un dosar fabricat şi această luptă continuă deja de câteva luni. Pentru că au fost intimidaţi, cei doi, învinuiţi de şantaj şi incendierea autocarelor firmei concurente, au fost nevoiţi să părăsească ţara ca să nu fie închişi pe nedrept. Femeia spune că nu îşi doresc decât justiţie echitabilă.


Simion Ţarină, şofer în cadrul companiei, a declarat că şi angajaţii sunt revoltaţi de „justiţia la comandă care are loc”. Potrivit lui, şefii lor au fost nevoiţi să părăsească ţara din cauză că sunt intimidaţi de concurenţi, iar ca urmare nu-şi pot desfăşura activitatea. El spune că şi colegii săi de muncă, la fel, se simt intimidaţi, şi nu-şi doresc decât o justiţie corectă şi să fie auziţi de guvernanţi.

Diana Prepeliţă, sora unuia dintre administratori, spune că companiile au fost dezvoltate cu greu timp de 11 ani. După atâţia ani de muncă, s-au pomeni cu un dosar fabricat. Femeia cere justiţie echitabilă, ca cei doi administratori să poată să revină acasă la familii şi să-şi continue activitatea.

Valentina Podrea, mama unuia dintre administratori, spune că îşi cunoaşte copiii şi este sigură că feciorul ei nu putea face ceea ce i se impută. Femeia susţine că noua guvernare a promis justiţie corectă şi că oamenii vor fi protejaţi de lege, iar acum anume acest lucru li se cere.

Gheorghe Begu, părintele celuilalt administrator, a spus că fiului său i s-a cerut 500 de mii de euro pentru ca să-şi păstreze afacerea şi 250 de mii de euro ca să fie închis dosarul.
 
Administratoarea companiilor, Natalia Begu, împreună cu avocatul, au mers în Guvern fiind invitaţi de unul dintre consilierii prim-ministrului. Acesta le-a solicitat să reexpedieze petiţia, iar ca urmare se va reveni cu un răspuns cu privire la solicitarea de audienţă la premier.

Reprezentanţii celor două companii anunţă că vor protesta în faţa executivului zilnic, începând cu ora 09.00.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite