Politică

articolul anterior articolul urmator

Protest la Parlament: Vremurile bune au venit doar pentru guvernarea PAS

1
1 Jul 2022 14:31:03
Autor: Iurii Botnarenco
Vlad Batrincea, deputat socialist
Vlad Batrincea, deputat socialist

Socialiştii au organizat o nouă acţiune de protest în faţa Parlamentului vineri, 1 iulie, în timp ce se desfăşura şedinţa în plen. Aceştia au criticat politica guvernării PAS, spunând că este antipopulară şi distructivă, transmite IPN.

Participanţii la protest au declarat că guvernarea este departe de problemele cotidiene ale poporului şi de realităţile cărora trebuie să le facă faţă. Preşedintele fracţiunii PSRM din Consiliul municipal Chişinău, Alexandr Odinţov, a amintit afirmaţiile prim-ministrului Natalia Gavriliţa despre faptul că guvernarea nu se preocupă de „lucrurile de moment”, ea se gândeşte la „cele veşnice”. Deputatul Petru Burduja a menţionat că închiderea universităţilor va provoca exodul tinerilor din Republica Moldova, iar populaţia ţării este în general lăsată în voia sorţii. Parlamentarul s-a referit la reforma cere prevede comasarea prin absorbţie a unor instituţii se învăţământ superior. „Dacă sunteţi incompetenţi, recunoaşteţi acest lucru şi faceţi loc celor care ştiu cum să ia decizii, cum să-şi asume responsabilitatea şi să dezvolte Moldova”, a spus deputatul. Deputatul Adrian Lebedinschi a declarat că partidul de la guvernare „vinde ţara”, a minţit pensionarii, nu a majorat salariile oamenilor, în schimb a admis creşterea multiplă a preţurilor la toate. „Vremurile bune au venit, dar numai pentru guvernare”, a spus deputatul socialist. Deputaţii socialişti au mai spus că guvernarea actuală este cel mai mare rău pentru Moldova iar toate problemele din ţară vin de la Partidul Acţiune şi Solidaritate. Potrivit lor, partidul de la guvernare duce Moldova spre eşec şi face tot posibilul pentru a distruge ţara.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Adam Calais
1.07.2022, 17:05:20

Batrancea face jocurile cui?

Modifică Setările