PSRM anunţă proteste dacă va fi anulată legea reducerii vârstei de pensionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon în faţa mulţimii, în cadrul unui protest organizat de PSRM
Igor Dodon în faţa mulţimii, în cadrul unui protest organizat de PSRM

Partidul Socialiştilor se arată îngrijorat şi condamnă „intenţia regimului de la guvernare de a majora din nou vârsta de pensionare”. Acesta înseamnă guvernarea să renunţe la dorinţa de a majora vârsta de pensionare, în caz contrar, îşi asumă dreptul să organizeze „acţiuni masive de protest, în apărarea dreptului cetăţenilor la o bătrâneţe liniştită şi asigurată”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, „cetăţenii sunt stupefiaţi de politicile antisociale promovate de PAS”. Socialiştii avertizează că „intenţia guvernării de a anula legea adoptată de PSRM privind reducerea vârstei de pensionare ar putea avea efect exploziv în societate”.

Conform legii promovate şi adoptate de PSRM, vârsta de pensionare s-a redus pentru femei la 57 de ani, iar pentru bărbaţi – la 62 de ani. Prevederile urmează să fie aplicate începând din 1 ianuarie 2022.

Exponenţii guvernării precizează că nu vor permite intrarea în vigoare a acestei legi, întrucât Republica Moldova se confruntă cu o criză a forţei de muncă. Fracţiunea PAS din Parlament ia în considerare depunerea unei sesizări la Curtea Constituţională.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite