PSRM apreciază campania electorală ca fiind una din cele mai murdare din istoria R.Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Socialiştilor apreciază campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie ca fiind una din cele mai murdare din istoria ţării. La o conferinţă de presă, vineri, fruntaşii formaţiunii au comunicat că au documentat numeroase încălcări, de la obstrucţionarea dreptului la vot peste hotare şi pentru cei din ţară, inclusiv în stânga Nistrului, până la atacuri la persoană şi utilizarea resurselor administrative, transmite IPN.

Potrivit secretarului pentru ideologie, Ion Ceban, PSRM a făcut o campanie corectă şi contează să obţină majoritatea în Parlament. „Vrem să le spune oamenilor să nu aibă frică, să voteze duminică chiar dacă sunt intimidaţi. Să voteze aşa cum cred că trebuie să voteze. Noi venim să învingem şi vom învinge”, a spus Ion Ceban.

Zinaida Greceanîi, preşedinta PSRM, a spus că socialiştii nu vor face coaliţie nici cu PDM, nici cu Blocul ACUM. Şi a îndemnat alegătorii să vină la urne şi să susţină partidul şi candidaţii pe care i-a delegat în circumscripţiile uninominale.

Lidera PSRM a raportat că în campania electorală curentă, socialiştii au organizat peste 8 mii de întâlniri cu alegătorii, la care au interacţionat cu peste 500 de mii de cetăţeni, oamenii „care speră la o schimbare şi la un viitor mai bun acasă”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite