PSRM îşi îndeamnă susţinătorii să fie pregătiţi pentru un protest, după decizia CCM privind Stadionul Republican

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon în timpul unui protest la Curtea Supremă de Justiţie
Igor Dodon în timpul unui protest la Curtea Supremă de Justiţie

Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaţilor Partidului Socialiştilor pentru controlul constituţionalităţii Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil Statelor Unite ale Americii pentru construcţia sediului Ambasadei. Este vorba de terenul Stadionului Republican, transmite IPN.

Autorii sesizării afirmă că legea contestată a fost adoptată de Parlament prin ignorarea obiecţiilor de constituţionalitate ale preşedintelui în privinţa acesteia. Ei mai susţin că declararea interimatului funcţiei de preşedinte din cauza omisiunii titularului acestei funcţii de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de promulgare a Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 a reprezentat o procedură despre care Curtea a reţinut ulterior, prin hotărârea sa din 6 august 2020, că nu se bazează pe Constituţie.

Deputaţii PSRM mai susţin că în perioada de referinţă, Curtea Constituţională era „capturată”, legitimitatea membrilor săi fiind reprobabilă. Un alt motiv de neconstituţionalitate avansat de către autorii sesizării constă în faptul că la data adoptării Legii nr. 151, Statele Unite ale Americii aveau deja un sediu pentru Ambasadă.

În hotărârea cu privire la inadmisibilitate, Curtea reţine că Legea nr. 151 din 4 octombrie 2018 a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, fiind pronunţată decizia de inadmisibilitate din 29 noiembrie 2018.

Curtea a reiterat obligaţia statului Republica Moldova, asumată în baza articolul 21 alin. (1) din Convenţia de la Viena, cu privire la relaţiile diplomatice, ca stat acreditar, fie de a înlesni achiziţionarea pe teritoriul său, în cadrul legislaţiei sale, de către statul acreditant a localurilor necesare misiunii sale, fie de a ajuta statul acreditant să-şi procure localuri în alt fel. De asemenea, potrivit articolului 1 lit. i) din Convenţie, Curtea a reţinut că prin expresia „localuri ale misiunii” se înţeleg clădirile sau părţile din clădiri şi din terenul aferent care, indiferent de proprietar, sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii, inclusiv reşedinţa şefului misiunii.

Curtea reţine că hotărârea sa nr. 23 din 6 august 2020, în care a reţinut că mecanismul suspendării temporare a preşedintelui nu se bazează pe Constituţie, produce efecte doar pentru viitor. Curtea nu i-a acordat acestei hotărâri un efect retroactiv. În consecinţă, acţiunile unor autorităţi publice întreprinse înainte de data pronunţării hotărârii în discuţie, inclusiv decretul de promulgare a legii contestate, nu sunt afectate de considerentele acesteia.

Cu referire la dreptul de proprietate al unor persoane fizice sau juridice cu eventuale proprietăţi situate pe teritoriul Stadionului Republican, Curtea observă că legea contestată se referă exclusiv la bunul imobil (teren) cu suprafaţa de 5,1814 ha din strada Tighina, 12, care aparţine statului Republica Moldova şi dispoziţia de a-l transmite cu titlu oneros Statelor Unite ale Americii pentru construcţia sediului Ambasadei acestui stat. Curtea notează că autorii sesizării nu au demonstrat că legea contestată afectează dreptul de proprietate al vreunei persoane.

Astfel, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea deputaţilor socialişti Grigore Novac, Vasile Bolea şi Alexandr Suhodolski. La examinarea cauzei, judecătorul constituţional Vladimir Ţurcan a formulat o declaraţie de abţinere în faţa Plenului Curţii Constituţionale, dată fiind participarea acestuia la votarea legii contestate, în calitate de deputat.

La sfârşitul săptămânii viitoare, pe 29 iulie, Curtea Constituţională urmează să examineze alte trei sesizări ce vizează Stadionul Republican, depuse de deputaţi din Partidul Democrat, Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Acţiune şi Solidaritate. Parlamentarii din cele trei fracţiuni au contestat legea votată pe 3 decembrie 2020 de majoritatea parlamentară formată de PSRM şi Platforma Pentru Moldova, din care făceau parte şi deputaţii din Partidul politic Şor. Prin legea din 3 decembrie a fost abrogată legea din 2018 ce autoriza vânzarea terenului Stadionului Republican Ambasadei Statelor Unite ale Americii pentru construirea unui nou complex al Ambasadei SUA la Chişinău.

Partidul Socialiştilor îşi exprimă indignarea faţă de hotărârea Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată inadmisibilă sesizarea deputaţilor socialişti pentru controlul constituţionalităţii Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil – terenul Stadionului Republican – Statelor Unite ale Americii pentru sediul misiunii diplomatice. Potrivit PSRM, acest verdict al Curţii „a confirmat acordul ilegal al regimului Plahotniuc de a vinde teritoriul Stadionului Republican ambasadei SUA”. Socialiştii mai declară că transferul Stadionului Republican către Ambasada SUA este inacceptabil şi îşi îndeamnă susţinătorii să fie pregătiţi pentru un protest la nivel naţional.

„Stadionul Republican este o comoară naţională a poporului Republicii Moldova. De acesta este legată soarta unor generaţii întregi ale concetăţenilor noştri. Acordul de a vinde Stadionul Republican Ambasadei Americane a fost o risipă criminală a patrimoniului nostru istoric de către regimul criminal-oligarhic al lui Plahotniuc şi al adepţilor săi”, precizează PSRM într-un comunicat de presă.

Potrivit socialiştilor, decizia cu privire la privatizarea Stadionului Republican a fost luată cu încălcarea completă a principiului transparenţei, fără consultări publice şi fără o sumă clară a contractului. De aceea, fracţiunea PSRM din Parlamentul anterior a votat anularea acestui acord corupt în mod deschis şi readucerea Stadionului Republican în proprietatea statului.

„Partidul Socialiştilor consideră că actualul verdict al Curţii Constituţionale de buzunar este rezultatul acordurilor secrete dintre preşedintele Maia Sandu şi ambasadorul SUA Dereck Hogan pentru susţinerea Partidului Acţiune şi Solidaritate în timpul alegerilor parlamentare. Această decizie a Curţii Constituţionale este un alt act de călcare în picioare a suveranităţii naţionale a Republicii Moldova de către actuala guvernare de compradori şi curatorii săi occidentali”, se mai arată în comunicat.

Partidul Socialiştilor menţionează că va continua să lupte pentru ca Stadionul Republican să rămână în proprietatea poporului Republicii Moldova. Or, în opinia socialiştilor, pe acest teritoriu trebuie său trebuie să fie construit un nou complex sportiv sau alt obiect de importanţă socială în interesul Chişinăului şi al locuitorilor săi. „Facem apel către toţi susţinătorii noştri, precum şi la toţi cetăţenii Republicii Moldova, pentru care transferul Stadionului Republican la Ambasada SUA este inacceptabil, să fie pregătiţi pentru un protest la nivel naţional împotriva acestei încălcări grave a suveranităţii Republicii a Moldovei şi demnitatea naţională a cetăţenilor săi”, afirmă socialiştii.

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea deputaţilor socialişti Grigore Novac, Vasile Bolea şi Alexandr Suhodolski. La sfârşitul săptămânii viitoare, pe 29 iulie, Curtea Constituţională urmează să examineze alte trei sesizări ce vizează Stadionul Republican, depuse de deputaţi din Partidul Democrat, Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Acţiune şi Solidaritate. Parlamentarii din cele trei fracţiuni au contestat legea votată pe 3 decembrie 2020 de majoritatea parlamentară formată de PSRM şi Platforma Pentru Moldova, din care făceau parte şi deputaţii din Partidul politic Şor. Prin legea din 3 decembrie a fost abrogată legea din 2018 ce autoriza vânzarea terenului Stadionului Republican Ambasadei Statelor Unite ale Americii pentru construirea unui nou complex al Ambasadei SUA la Chişinău.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite