Răzbunarea e arma dodonului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum am anticipat, odiseea deposedării lui Băsescu de cetăţenia Republicii Moldova s-a transformat rapid într-o telenovelă ridicolă.

Nu numai că Dodon s-a văzut imediat blocat de Curtea Constituţională, iar aşa-zisul lui „decret” a fost revocat. Dar l-a stârnit pe fostul preşedinte al României, care, dată fiind insignifianţa sa politică internă (unde, cu scorul PMP şi cu locotenenţi gen Tomac, nu există), capătă acum „drogul” fără de care nu poate trăi: un conflict. Exact aşa cum scriam nu cu mult timp în urmă, Băsescu se va bate pentru dreptul său de a fi cetăţean al Republicii Moldova. Deja a anunţat că îşi va angaja avocat şi îl va da în judecată pe Dodon. Cum mandatul acestuia deja a început să scârţâie (din cauza unor tâmpenii în afara Constituţiei), procesul va atârna din ce în ce mai greu în balanţa de imagine a „socialiştilor”. Cu atât mai mult, cu cât Băsescu, odată stârnit, e un adversar redutabil, atât prin calităţile sale indiscutabile de animal politic, cât şi prin vasta sa experienţă în materie de urzeli şi comploturi. (Dacă, de pildă, i-ar da în judecată pentru abuz pe funcţionarii prezidenţiali care au întocmit ilegal aşa-zisul decret al lui Dodon, în jurul prezidentului s-ar face gol!)

Ce rămâne, finalmente, din această telenovelă, e certitudinea că Dodon chiar nu are nimic în cap, în afara unor sloganuri sovietice din anii '50. Dacă ar fi fost cât de cât inteligent, s-ar fi folosit de respectivele sloganuri pentru a ajunge la putere, după care ar fi acţionat cu prudenţă şi echilibru, pentru a se menţine la putere şi a-şi consolida şansele de a câştiga la alegerile parlamentare din 2018. Mai ales în condiţiile în care stăpânul său, Plahotniuc, nu i-a cerut decât să „îngheţe” parcursul european al Republicii Moldova, lăsându-i, în rest, mână liberă.

Văzute de pe malul drept al Prutului, aceste gesturi stupide sunt, cel mult, amuzante. De pe malul celălalt, însă, în măsura în care acest primitiv a fost ales de o majoritate a populaţiei, printr-un vot incontestabil democratic, acţiunile lui Dodon au altă semnificaţie.

Or, gesturi ca tentativa de retragere a cetăţeniei Republicii Moldova lui Băsescu sau depunerea de coroane de flori la monumentul călăilor stalinişti ai bietei Basarabii nu intră în această logică. Ele sunt doar imbecilităţi fulgerătoare, ieşite din mintea cuiva care nu înţelege, de fapt, nimic (nici măcar faptul că, tot la Chişinău, în spatele lui Plahotniuc stă un alt stăpân, tartorul suprem, despre a cărui agendă el, Dodon, habar n-are!).

Văzute de pe malul drept al Prutului, aceste gesturi stupide sunt, cel mult, amuzante. De pe malul celălalt, însă, în măsura în care acest primitiv a fost ales de o majoritate a populaţiei, printr-un vot incontestabil democratic, acţiunile lui Dodon au altă semnificaţie. Aceea a unei agonii prelungite, din care Republica Moldova nu are nici o şansă să iasă în viitorul previzibil. Pentru că un om care, cu buzunarele goale, trăind la limita de jos a existenţei umane (acea limită de 2 dolari pe zi e o realitate în Basarabia!), se simte împlinit când un modest vechil de gubernie înjură România, nu are nici o şansă în lumea contemporană. E un extraterestru, ieşit, poate, din utopiile spaţiale sovietice, dar a cărui rezervă de combustibil e pe terminate.

Cum spuneam, nu puţinii români care, ca Băsescu, aplică pentru cetăţenia Republicii Moldova vor schimba traiectoria acesteia. Ci sutele de mii de basarabeni, în special tineri, care îşi redobândesc cetăţenia română, se simt români şi cred în valorile europene. Demografia (deja vizibilă în scorul de peste 48% luat de contra-candidata lui Dodon) va învinge demagogia!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite