Politică

articolul anterior articolul urmator

Referendumul consultativ anunţat de Dodon pentru 24 septembrie, declarat neconstituţional: Depăşesc atribuţiile preşedintelui

2
27 Jul 2017 11:51:36
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Curtea Constituţională a admis joi, 27 iulie, sesizarea deputaţilor liberali privind controlul constituţionalităţii decretului preşedintelui pentru desfăşurarea referendumului republican consultativ.

Curtea Constituţională a examinat dacă cele patru întrebări supuse referendumului sunt de competenţa şefului statului, constatând că acestea nu se încadrează în cadrul legal, iar preşedintele şi-a depăşit atribuţiile constituţionale când a anunţat organizarea acestui referendum.

Totodată, Curtea a concluzionat că cele patru întrebări nu pot fi pe subiecte distincte.

De exemplu, la întrebarea din referendum Susţineţi reducerea numărului de deputaţi în Parlament de la 101 la 71? Curtea a menţionat că „orice aspect care ţine de modificarea Constituţiei urmează să se circumscrie procedurii de revizuire a Constituţiei, strict determinată de Legea Supremă (...) potrivit normei constituţionale, preşedintele nu dispune de dreptul de a iniţia modificarea Constituţiei”.

De asemenea, cu privire la oferirea preşedintelui ţării atribuţii suplimentare pentru a dizolva Parlamentul, CC reiterează că dreptul preşedintelui de a dizolva Parlamentul trebuie înţeles ca un mecanism de contrabalanţă şi nu unul care ar dezichilibra puterile în stat şi ar genera crize politice. Curtea a mai stabilit că mandatul popular al preşedintelui nu modifică prevederile constituţionale ale şefului statului.

Nici întrebarea privind înlocuirea disciplinei Istoria Românilor cu Istoria Moldovei în instituţiile de învăţământ nu a fost acceptată de magistraţii CC.

„Aprecierea ştiinţifică a unei probleme este resortul mediului academic şi nu al mediului politic, urmează a fi tratată de către experţi şi savanţi”, se arată în hătărârea CC.

Reacţia Preşedinţiei

Consilierul şefului statului pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a declarat că nu este de acord cu hotărârea CC. El afirmă că nu s-a aşteptat că „Curtea se va coborî la un nivel atât de jos. Pentru mine este penibil că deşi Curtea s-a împrospătat, deşi ar trebui să fie un pic mai obiectivă, avem aceeaşi practică îndreptată împotriva domnului preşedinte”.

Igor Dodon a semnat la 28 martie un decret privind organizarea unui referendum republican consultativ pentru 24 septembrie 2017. Întrebările supuse referendumului iniţiat de Dodon sunt: 

Susţineţi abrogarea legii care pune miliardul furat pe spatele cetăţenilor?

Susţineti acordarea drepturilor suplimentare pentru preşedintele Republicii Moldova de dizolvare a Parlamentului şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate?

Susţineţi reducerea numărului de deputaţi în Parlament de la 101 la 71?

Susţineţi studierea în instituţiile de învăţământ a Istoriei Moldovei?

De partea cealaltă, Pavel Filip a declarat anterior că Guvernul nu va finanţa referendumul iniţiat de Igor Dodon. 

„Preşedintele Dodon vrea să-şi facă campanie electorală pe seama banilor statului. Nu va merge acest lucru. Guvernul nu are de gând să finanţeze acest referendum, pentru că este vorba de 60-70 milioane de lei”, a subliniat Filip.

Comisia Electorală Centrală a aprobat marţi, 11 aprilie, devizul de cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului republican consultativ. Potrivit unui comunicat de presă al CEC, pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului republican consultativ au fost estimate ca necesare aproape 75 de milioane de lei, mai exact 74.711,28 mii lei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

ion sbucium
27.07.2017, 13:58:47

Rămâne acum sa vedem cum partidele ce s-au autodeclarat "autentic europene" (PAS, PDA, PL etc.) vor ieși sa protesteze cot la cot cu '''tovarășii lor de lupta"' din PSRM, PN sau PCRM.

Veronica Savcenco
27.07.2017, 14:07:06

Dodon, nu merita bani pentru a face referendum consultativ, care de fapt nici nu are putere juridica.