Renato Usatîi, anunţat în căutare în Federaţia Rusă. Reacţia politicianului: „Unele personaje din Rusia au încercat să mă facă ascultător”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
renato usatii via facebook

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost anunţat în căutare pe teritoriul Federaţiei Ruse. Cel puţin aşa reiese din datele făcute publice pe site-ul Ministerului de Interne de la Moscova.

Potrivit Newsmaker.md, autorităţile ruse au indicat doar că Renato Usatîi este dat în căutare în conformitate cu un articol din Codul Penal al Federaţiei Ruse, fără a preciza de cât timp Renato Usatîi se află în căutare şi ce infracţiune ar fi comis politicianul moldovean. 

Într-o postare pe Facebook, Renato Usatîi a declarat următoarele: „Elita politică moldovenească a făcut totul ca să mă distrugă. Unele personaje din Rusia au încercat să mă facă ascultător. Mass-media moldovenească scrie că eu mă aflu în căutare în Federaţia Rusă. Să ajungem până luni şi vom vorbi online. Să aveţi un weekend frumos”.

Amintim că, pe 24 octombrie 2016, Judecătoria sectorului Centru a emis un mandat de arestare naţional şi internaţional pe numele lui Renato Usatîi. De atunci, Renato Usatîi era stabilit la Moscova, de unde a oferit zeci de interviuri pentru presa din Republica Moldova şi de unde şi-a continuat lupta contra lui Vlad Plahotniuc.

În ultima perioada, Renato Usatîi a anunţat, prin intermediul paginii sale de Facebook, că se află în Germania.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite