Reprezentanţii Blocului ACUM au întins o sârmă ghimpată în faţa Ministerului de Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTI IPN
FOTI IPN

Reprezentanţii blocului ACUM DA şi PAS susţin că Republica Moldova devine din cele în ce mai izolată pe arena internaţională, iar de vină ar fi actuala guvernare. În cadrul unei prezentări în faţa Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, reprezentanţii ACUM au desfăşurat o sârmă ghimpată, pe care au afişat portretele celor pe care îi consideră vinovaţi de izolarea ţării, transmite IPN.

Candidatul blocului ACUM pe circumscripţia uninominală 32, Mihai Popşoi, a menţionat că, acum şapte ani, mai veneau lideri internaţionali importanţi în Republica Moldova, însă în ultimii doi ani am avut parte de puţine vizite. Una de care îşi aduce aminte este cea a preşedintelui Turciei Recept Erdogan, alţii nu ne-au mai vizitat. Totodată, spune Mihai Popşoi, preşedintele Igor Dodon are „curse” doar spre Moscova. În alte direcţii nu a mai mers. Mihai Popşoi susţine că acest lucru se întâmplă din cauza politicii implementate de către guvernarea actuală.

Potrivit candidatului ACUM, relaţiile cu UE sunt practic îngheţate. Asistenta macrofinanciară era gata să vină în Republica Moldova, dar nu a mai venit din cauza evenimentelor din vara trecută, când alegerile locale pentru Primăria Chişinău nu au fost validate. Mihai Popşoi şi-a exprimat speranţa că la alegerile din 24 februarie cetăţenii moldoveni vor fi determinaţi „să rupă sârma ghimpată care înconjoară Republica Moldova”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite