Republica Moldova: o nouă verigă în lanţul puterii discreţionare

Ceea ce se întâmplă acum în politica din Republica Moldova trebuie explicat privind mai atent la evoluţia sistemului de partide după ce Partidul Comunist Moldovenesc, filiala Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, pierde oficial statutul de partid unic.

Evoluţia partidelor politice în statele create în urma proceselor de decolonizare este influenţată în mod direct de lupta unei entităţi politice revoluţionare pentru eliberarea naţională a poporului în cauză, luptă proiectată, de cele mai multe ori, împotriva unui regim local instalat de metropola imperială şi menţinut prin intermediul unor structuri politice loiale colonizatorilor. În urma luptei armate sau de altă natură pentru eliberarea naţională, mişcarea politică revoluţionară devine principalul partid politic al noului stat independent care apare pe harta lumii.

Direcţia ulterioară de edificare a unei democraţii sau a unui regim autoritar ori dictatorial, depinde de elita politică învestită cu legitimitate din partea populaţiei. În cazul în care liderul sau liderii partidului politic ”părinte al ţării” aleg calea unui regim autoritar ori dictatorial, se înregistrează tendinţa de a păstra un singur partid politic legal, oficial, chiar dacă în realitate la nivelul societăţii se pot coagula mai multe formaţiuni, mai mult sau mai puţin tolerate în dependenţă de interesele elitei.

Dacă alegerea elitei politice a noii ţări decolonizate este edificarea unui regim politic democratic pluralist, atunci sunt adoptate legi care permit înfiinţarea liberă de partide politice care să concureze într-o competiţie electorală egală şi liberă pentru ocuparea funcţiilor publice din administraţia centrală şi locală. Însă din moment ce statul eliberat, pre-existent sau nou-înfiinţat, are oricum o elită politică pre-existentă, călită în focul luptei politice împotriva regimului de ocupaţie străină, evoluţia reală a sistemului de partide înregistrează o perioadă în care partidul sau mişcarea politică iniţială, a elitei naţionale, locale, domină scena politică şi nu are nici o problemă în a-şi asigura victoria la alegeri. Este vorba despre un sistem de partide cu partid dominant, situaţie creată de multe ori în ţări în care are loc decolonizarea şi procesele de consolidare a democraţiei care îi urmează acesteia, dacă elita politică a anunţat şi realizează tranziţia spre democraţie. În cele mai multe cazuri, partidul dominant este părăsit, în decursul unei perioade de timp variabile, de grupuri care edifică alte formaţiuni politice, creându-se astfel un sistem de partide format din câteva entităţi. În timp, acestea ajung să reprezinte cât mai bine grupurile sociale ale ţării, devin puternic instituţionalizate, cu ideologii clare şi cu conştiinţa apartenenţei la un sistem. Ce înseamnă sistemul, într-un stat democratic... fie şi post-colonial?

-          Regulile jocului sunt aceleaşi pentru toţi: competiţia politică are loc în limitele unor legi constituţionale, adoptate cu majorităţi largi. Aceste legi garantează tuturor entităţilor politice din sistem şanse egale de a obţine susţinerea alegătorilor - cetăţeni ai statului ;

-          Misiunea de aplicare a legilor care garantează tuturor partidelor politice şansele egale de a obţine susţinerea alegătorilor este încredinţată unor instituţii de stat care se află, conform legii, în afara influenţei partidelor politice, neputând face obiectul unui algoritm de împărţire a funcţiilor într-o coaliţie de guvernare.

-          Competiţia politică obligă partidele la alternanţă de guvernare paşnică şi în limitele legilor;

-          Există stimulente, conştientizate de toţi participanţii la procesul politic, pentru impunerea unor limite agreate de comun acord ale competiţiei politice, fie şi la nivel informal. Mai simplu: toată lumea înţelege că alierea a două partide politice pentru distrugerea completă a unui al treilea partid politic, utilizând chiar şi metode ilegale, este de natură să destabilizeze sistemul de partide şi poate provoca probleme serioase pentru propria formaţiune politică, dacă nu la alegerile imediat următoare, atunci la cele care vor urma. În interiorul fiecărui partid politic, luat separat, se conştientizează că dacă un lider politic, fie şi şeful formal al partidului, începe să concentreze în mâinile sale suficientă influenţă ca să scape de răspundere pentru acţiunile sale în faţa structurilor de conducere ale partidului, folosind coaliţii ad-hoc create pe interiorul acestor structuri pentru a marginaliza grupurile de adversari şi a-i lipsi de capacitatea de a influenţa acţiunile partidului, atunci partidul însuşi se află în pericol de a-şi pierde poziţiile pe care le ocupă în cadrul sistemului politic, influenţa pe care o are în societate, capacitatea de a reprezenta grupuri sociale (că asta face un partid politic – reprezintă grupuri sociale în parlamentul ţării, în primă instanţă). Dacă asta se întâmplă, atunci partidul în cauză este votat de mult mai puţini oameni şi eşuează în a-şi atinge scopul de bază – ocuparea a cât mai multe funcţii administrative din stat. Politicienii, membrii de partid, elita oricărei formaţiuni, sunt oameni care acţionează în mod colectiv, fiind grupaţi în coaliţii numite”partide”, cu scopul de a deţine puterea politică.

-          Orice partid trebuie să aibă o bază socială distinctă şi recognoscibilă.

Sistemul creat în Republica Moldova din 1990 încoace se deosebeşte foarte mult de tabloul descris mai sus. Din următoarele motive:

-          În calitate de colonie a URSS, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, decolonizată formal în 1990-1991 prin transformarea în Republica Moldova, a deţinut un partid unic, care controla în întregime statul, şi care era în acelaşi timp structura de conducere utilizată la nivel local de puterea străină colonizatoare – URSS. Partidul Comunist Moldovenesc a început să piardă din influenţă odată cu ascensiunea Mişcării de Eliberare Naţională, însă expresia politică a acesteia, Frontul Popular Moldovenesc, nu a înlocuit după declararea independenţei structura politică a puterii coloniale, ci a fost învinsă de aceasta trecând în opoziţie la câteva luni după aceea. PCM reprezenta vechiul regim sovietic, însă în interiorul acestuia existatau două facţiuni: cea conservatoare (în mare parte rusofonă), care-şi dorea menţinerea URSS, şi cea autohtonă (în mare parte românofonă, compusă din nomenclaturişti locali cu formaţii de agronomi sau specialişti în industrie alimentară, ramuri economice de bază ale coloniei moldoveneşti din URSS, ţinuţi mult timp sub papuc de exponenţii conservatorilor), care-şi dorea să profite de noul statut de elită genuină de conducere a unui stat independent în mod formal. Centrul de greutate al luptei politice pentru decolonizarea RSSM şi înfiinţarea Republicii Moldova a căzut pe umerii Frontului Popular Moldovenesc (a cărui înfiinţare oficială, legală, a fost chiar girată de elemente ale facţiunii autohtone din PCM precum Mircea Snegur, şef al legislativului local al coloniei moldoveneşti în 1989), însă pârghiile de luare a deciziilor în noul stat independent, puterea politică reală, a aparţinut în cea mai mare parte facţiunii autohtone din PCM, care a devenit ”conştientă de sine” în 1990 şi s-a denumit ”Viaţa satului”, apoi în 1991 ”Partidul Democrat Agrar”. FPM a împărţit puterea cu PCM şi ”Viaţa satului” în perioada martie 1990-mai 1991. În momentul proclamării independenţei Republicii Moldova, FPM nu mai controla de facto guvernul, lucru pe care l-a recunoscut după două luni, atunci când a trecut în opoziţie în mod oficial.

-          După 1991, FPM pierde şi funcţiile de conducere din parlament. Frontul se divide în două formaţiuni, numite Frontul Popular Creştin Democrat şi Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor. Ultimul îşi schimbă denumirea în Partidul Forţelor Democratice după câţiva ani. Foşti membri ai FPM înfiinţează şi alte partide politice. Unul dintre acestea, Partidul Reformei, minor la început, devine Partidul Liberal în anul 2005 şi reuşeşte să ocupe bazinul electoral al PPCD. FPM a generat trei partide politice importante în Republica Moldova: FPCD (PPCD); BŢI – PFD; PL. Din Partidul Liberal a ieşit un grup în 2013, care şi-a creat un nou partid numit Partidul Liberal Reformator. Performanţa electorală a acestuia în noiembrie 2014, pe fondul neafectării vădite a bazinului electoral al PL, reduce la minim influenţa sa asupra sistemului de partide. Cu toate acestea, îl voi include ca pe un al patrulea partid, deoarece a guvernat în perioada 2013-2014. Niciunul dintre cele patru nu au guvernat vreodată fără a se afla în coaliţie cu alte partide. Niciunul nu a deţinut în vreun guvern în care a participat, în perioadele 1998-1999, 2009-2016, portofoliile de ministru de interne, ministru de externe, ministru al justiţiei. Niciunul nu a controlat vreodată funcţia de prim-ministru. În prezent, liberalul Gheorghe Brega e doar prim-ministru interimar. Influenţa urmaşilor politici ai FPM asupra deciziilor statului Republica Moldova a fost nesemnificativă, de-a lungul anilor. Cu alte cuvinte, formaţiunea revoluţionară care a edificat statul independent Republica Moldova nu a guvernat niciodată, la modul real, în acest stat.

-          În perioada 1991-1994, guvernarea este asigurată în Republica Moldova de Partidul Democrat Agrar, urmaşul direct genetic, la nivelul resurselor umane, al PCM. Membrul acestui partid, Mircea Snegur, fost lider al grupării autohtone din PCM, este preşedintele Republicii Moldova. În anii 1994-1996, tot PDAM este partidul care controlează de unul singur guvernul, însă Snegur se distanţează de PDAM, detaşează un grup din acest partid şi crează un partid propriu, Partidul Renaşterii şi Concilierii. PDAM pierde majoritatea simplă în parlament şi se vede nevoit să guverneze cu ajutorul Blocului ”Edinstvo”, autodeclaraţi socialişti – noua formă  de agregare politică a exponenţilor facţiunii conservatoare, rusofone şi prosovietice, din PCM. La scurt timp după plecarea lui Snegur, preşedintele parlamentului, membru marcant al PDAM şi fost secretar general al PCM Petru Lucinschi, exponent ilustru al facţiunii autohtone cu un traseu impresionant de evoluţie la nivelul nomenclaturii centrale a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, decide să-şi înfiinţeze şi el o formaţiune politică fidelă deoarece ţintea funcţia de preşedinte al republicii, la alegerile din decembrie 1996. Aşa apare Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, condusă de Dumitru Diacov, al cărei membru marcant în anii 1998-1999 a fost premierul pro-occidental Ion Sturza. În anii 1999-2000, Lucinschi îi întoarce decisiv împotriva lui pe Diacov, Sturza şi alţi lideri ai partidului prezidenţial atunci când îşi propune să obţină, prin referendum, mai multe împuterniciri pentru sine însuşi transformând Republica Moldova într-o republică prezidenţială. Aşa apare pe arena politică Partidul Democrat, condus de acelaşi Dumitru Diacov până în 2009. În decembrie 2007, după ce Partidul Democrat reuşise să ajungă cu fracţiune în parlamentul anilor 2005-2009 împreună cu Alianţa ”Moldova Noastră”, o formaţiune de strânsură grupată în jurul primarului Chişinăului şi fostului nomenclaturist comunist Serafim Urechean, un membru al PDM, deputat, părăseşte partidul şi declară că înfiinţează o nouă formaţiune politică. Se numea Vladimir Filat, iar gruparea lui politică s-a numit Partidul Liberal Democrat din Moldova. Filat avea deja un parcurs important în administraţia centrală, deoarece fusese şef al departamentului privatizării şi ministru de stat în guvernele girate de Petru Lucinschi, Ciubuc 2, respectiv Ion Sturza.

-          În perioada 2001-2009, la putere în Republica Moldova s-au aflat exponenţii ambelor facţiuni din fostul PCM, atât cea conservatoare, cât şi cea autohtonă. Vladimir Voronin, născut în stânga Nistrului şi ministru de interne în RSSM, are un profil mai apropiat de gruparea conservatoare, însă guvernele din această perioadă, ca şi celelalte structuri administrative ale statului, au concentrat exponenţi ai ambelor facţiuni. Parlamentul a fost dominat de Partidul Comuniştilor, iar profilul general al deputaţilor PCRM în 2001-2009 arată un echilibru între reprezentanţii ”gărzii vechi” comuniste de dinainte de 1989, atât din structurile legislative cât şi cele executive, şi ”tovarăşii de drum” mai noi, alăturaţi în anii 90.

-          În perioada 2009-2016, PCRM a pierdut deputaţi, membri locali şi chiar organizaţii teritoriale întregi. Dacă în cazul parlamentului transfugii nu au aderat la partide din coaliţiile de guvernare, unii pierzându-şi mandatele odată cu noile alegeri, alţii aderând la alte partide, precum Partidul Socialiştilor din Republica Moldova – continuator al Blocului ”Unitate Edinstvo”, deci a facţiunii conservatoare, prosovietice şi rusofone din PCM, atunci la nivel local o mulţime de ”tovarăşi de drum” ai PCRM au devenit membri ai PLDM sau PDM, capacitând aceste formaţiuni dincolo de limitele pe care le aveau înainte să preia puterea.

-          Guvernele Alianţei pentru Integrare Europeană au fost formate în proporţie de 60-75 la sută de partidele care continuă primul partid dominant de pe scena politică din Republica Moldova, PDAM, forma politică ”independentistă” a facţiunii autohtone din structura colonială de putere numită ”Partidul Comunist Moldovenesc”. Aceste partide au fost PDM, PLDM, AMN (2009-2010, absorbit de PLDM).

-          Chiar dacă unele dintre ”cadrele” promovate în funcţii, mai ales în 2009-2016, de PDM sau PLDM nu au făcut parte din administraţia sovietică sau nu s-au educat în acea perioadă, felul de a fi, comportamentul, metodele de acţiune politică imprimate de conducerea formaţiunilor respective, perpetuează stilul colonial de conducere, cel deprins din timpurile URSS.

-          Republica Moldova a fost şi este condusă de exponenţii unui regim colonial cu durată de peste cinci decenii care, chiar dacă în cea mai mare parte s-au născut pe acest teritoriu şi vorbesc limba română ca limba maternă, nu fac decât să aplice inconştient ceea ce au deprins din timpurile URSS: politica de spoliere a unei foste republici sovietice, de această dată în scopuri de îmbogăţire a propriilor grupuri, nu a metropolei.

-          În Republica Moldova de astăzi, ianuarie 2016, gruparea Plahotniuc (continuatoarea grupării Voronin şi parţial a grupării Lucinschi), în forma PDM cu infuzia ”Platformei Social Democrate” a învins în sfârşit gruparea Lucinschi, condusă formal de Vladimir Filat în perioada 2009-2015, o detronează şi preia controlul deplin asupra celor mai importante funcţii executive: prim-ministru şi, în perspectivă, preşedinte. Atât o grupare, cât şi cealaltă, continuă vechea elită a perioadei coloniale sovietice, parţial în resursa umană şi total în modalităţile de operare ale acesteia, nepăsarea ei faţă de societate, tentativele de control al societăţii, de această dată prin metode ”democratice” şi trecute la economia de piaţă.

-          Cinismul situaţiei este dat de următorul fenomen: comportamente similare ale elitei politice au loc şi în alte state ”noi”, de exemplu, în unele state subdezvoltate din Africa  - republici bananiere. Însă cel puţin acolo elita politică are decenţa să înfăptuiască periodic lovituri de stat şi să instaureze regimuri dictatoriale ”în beneficiul poporului”, fără a trâmbiţa despre democraţie, instituţii, justiţie, europenizare.

-          De ce această situaţie nu s-a modificat niciodată, din 1991 încoace, şi nu prea are şanse să se modifice în curând? Putem răspunde la această întrebare observând comportamentul laş şi iresponsabil al continuatorilor FPM (care reuşise să se impună doar în privinţa politicilor culturale şi educaţionale – pe care agrarienii şi comuniştii au încercat să le schimbe ulterior, însă protestele publice i-au împiedicat) – PPCD, PFD, PL. Cochetarea PFD cu Lucinschi a distrus PFD-ul. Cochetarea PPCD cu Voronin a distrus PPCD-ul. Cochetarea PL cu Plahotniuc distruge deja şansele electorale ale PL-ului. Segmentul electoral va rămâne iar liber, aşteptând să fie preluat de o forţă politică realmente nouă.

În concluzie, ceea ce are loc acum în Republica Moldova nu este altceva decât lupta politică a două facţiuni din cadrul aceleiaşi elite de extracţie sovietică. Asemenea perioade au mai avut loc – în 1995-1996, gruparea Snegur lupta împotriva grupării Sangheli, susţinută majoritar în PDAM. În 1999-2000, tot parlamentul lupta împotriva lui Petru Lucinschi, până când acesta şi-a schimbat tactica şi a început să acţioneze din umbră şi mult mai ”dozat”. De aceea, chemările ”revoluţionare” ale Platformei Civice ”Demnitate şi Adevăr”, în spatele căreia stă ”băiatul de la avioane” Victor Ţopa, unul dintre executanţii şi beneficiarii politicii de spoliere puse în practică de gruparea Lucinschi, mă lasă la fel de rece precum m-au lăsat ţipetele de casandră de pe facebook ale băiatului de la comerţul exterior Ion Sturza, un alt epigon al lui Lucinschi, tatăl mafiei moldoveneşti. Dacă gruparea Lucinschi, avându-l pe liderul ei formal Vlad Filat la închisoare, nu a găsit altă cale de rezistenţă în faţa grupării Plahotniuc decât prin intermediul celor de la PCDA, atunci nu e de mirare că Plahotniuc va câştiga. Lucru de care nu mă bucur, evident. Perioada 2009-2016 ni se va părea mai bună comparativ cu perioada 2016-2018, în care PDM va fi partidul politic dominant. O perioadă care va semăna mult cu anii de guvernare ai lui Vladimir Voronin. Până atunci, trebuie să vedem cu toţii că perioada noiembrie 2015-ianuarie 2016 nu înseamnă decât o altă verigă într-un lanţ al puterii discreţionare moştenit de dinainte de 1991 şi încă nerupt.