RISE Moldova: Politicieni şi jurnalişti care se aflau în opoziţie faţă de PDM, intercepaţi şi filaţi de procurori în cadrul a trei dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

RISE Moldova a publicat o nouă investigaţie vineri, 14 iunie, în care susţine că în ultimii ani autorităţile moldoveneşti au desfăşurat o adevărată campanie de interceptare şi filare a opozanţilor guvernării Partidului Democrat. Operaţiunea s-a desfăşurat sub paravanul a trei dosare penale trase la indigo, pornite în baza unor mesaje pe Facebook sau declaraţii la conferinţe de presă.

Potrivit RISE, sub lupa procurorilor şi a poliţiştilor au nimerit 52 de persoane, inclusiv politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi chiar jurnalişti. Pe lângă interceptarea convorbirilor telefonice, unora le-a fost monitorizată şi viaţa privată. În locuinţe le-au fost instalate microfoane şi camere video.

RISE Moldova a obţinut un set de date care arată amploarea operaţiunii. Este vorba de aproape 600 de proiecte de ordonanţe, demersuri, procese-verbale, încheieri judecătoreşti şi mandate de autorizare. În documente se face referire şi la peste 200 de DVD-uri cu discuţii telefonice interceptate.

Oficial, efortul oamenilor legii s-a încheiat pe o notă pesimistă din partitura penală – datele nu au prezentat interes şi au fost nimicite. În realitate, unele persoane vizate susţin că interceptările au fost folosite de sistem pentru a li se deschide dosare penale sau pentru a fi denigrate public.

31 martie 2016. Câţiva lideri ai Platformei Civice Demnitate şi Adevăr (Platforma DA) organizează o conferinţă de presă şi, ca printre altele, fac apel către „toţi oamenii de bună credinţă să iasă în stradă şi să manifeste” pe 24 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Îndemnul acestora a fost auzit, inclusiv de angajaţii Inspectoratului General de Poliţie (IGP) al Ministerului de Interne (MAI). Peste doar cinci zile, oamenii legii fac şi ei un apel, doar că la art. 285 din Codul Penal – Dezordini în masă, şi pornesc urmărirea penală nr. 2016790079.

Aceştia au constatat că respectiva conferinţă de presă a fost de fapt „o adresare şi un îndemn către […] întreaga societate a Republicii Moldova, să nu stea acasă, dar să participe […] la protestul […] care, în final, v-a reprezenta o adevărată revoluţie, ce se va finaliza cu răsturnarea puterii de stat şi instaurarea unui guvern al poporului.”

Citiţi investigaţia integrală pe RISE Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite