Roman Chircă: Moldova are nevoie de o armată care să depăşească puterea armatei transnistrene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO novostipmr.ru
FOTO novostipmr.ru

Republica Moldova are nevoie de o armată care să depăşească de câteva ori puterea armatei transnistrene nu pentru a o folosi, dar pentru a avea un argument suplimentar şi pentru a putea discuta cu această regiune separatistă. Declaraţia a fost făcută de directorul Institutului pentru Economie de Piaţă, Roman Chircă, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

În acest sens, expertul consideră că Armata Naţională trebuie modernizată. 

„La fel şi cu armele nucleare. Forţa şi puterea lor nu este în utilizare, ci în potenţialul şi ameninţarea de a le utiliza. De aceea, Republica Moldova nu poate să-şi permită să fie o naţiune pacifistă, trebuie să aibă o armată bine antrenată, bine dotată, care să nu fie folosită niciodată, dar să fie gata să intervină în orice situaţie dificilă”, a menţionat Roman Chircă.


În data de 2 martie, Chişinăul găzduieşte Conferinţa interparlamentară la nivel înalt pe probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova şi Ucraina: Parteneriatul Estic şi provocările de securitate curente”. 

La Conferinţă vor fi dezbătute probleme legate de dezinformare, securitate informaţională, energetică şi provocări actuale comune, creşterea economică şi supremaţia legii în cadrul Parteneriatului Estic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite