Politică

articolul anterior articolul urmator

Rusia nu mai iubeşte Ucraina. Şi nici Republica Moldova

3
16 Dec 2014 12:14:03
George Damian

Premierul Dmitri Medvedev a anunţat o schimbare de atitudine a Moscovei faţă de Ucraina într-un amplu articol publicat în Nezavisimaia Gazeta. Un articol dens, care examinează în detaliu (din punctul de vedere al Moscovei) relaţiile istorice, economice şi politice dintre Rusia şi Ucraina.

Textul lui Medvedev marchează o ruptură: Moscova nu va mai privi spre Kiev sub influenţa sentimentelor aşa cum a făcut-o până acum, ci exclusiv prin prisma pragmatismului. Pe scurt: Rusia nu mai iubeşte Ucraina.
Medvedev aminteşte punct cu punct modul în care Rusia a sprijinit economia Ucrainei şi subliniază că acest lucru nu se va mai întâmpla de acum înainte. După sute de ani în care ucrainenii şi ruşii au format o mare familie (fericită? îndrăznesc să întreb) s-a ajuns la un divorţ, proclamat oficial de premierul Medvedev. În încheierea articolului său, acesta avertizează că dacă Ucraina vrea să devină o ţară europeană atunci va trebui să înveţe să îşi plătească facturile şi va trebui să facă acest lucru începând cu facturile emise de Moscova.
În paralel cu editorialul lui Medvedev, în presa rusă au apărut rezultatele unui sondaj care măsoară câtă încredere mai au ruşii în ţările foste sovietice. Ruşii au cea mai mare încredere în Belarus (66%) şi Kazahstan (45%) ţări unde, după cum afirmă ştirea ITAR-TASS, ”ruşii nu sunt supuşi discriminării entice”. La mare distanţă urmează Azerbaidjanul în care au încredere 10% dintre ruşi şi Armenia, cu o cotă de încredere de doar 9%. Georgia, Kirghizstan şi Republica Moldova beneficiază de încrederea a doar 5% dintre ruşi. Nu este nici o surpriză că Ucraina a ocupat fără probleme ultimul loc cu doar 2% cotă de încredere printre ruşi. Dispariţia iubirii filiale anunţată de premierul Medvedev este astfel confirmată şi de un sondaj de opinie.
Sunt mai multe chestiuni de discutat aici. În primul rând problema ”discriminării etnice” a ruşilor din fostele state sovietice. Spaţiul cultural rus este cât se poate de bine conservat în aceste ţări, unde limba rusă are statut oficial sau semioficial. Problema este alta: etnicii ruşi nu mai beneficiază de discriminarea pozitivă de care s-au bucurat în perioada sovietică. Limba rusă nu mai are statutul de limbă imperială în aceste ţări. În spaţiul public au devenit cunoscute adevărurile despre perioada sovietică, despre crimele săvârşite de organele de represiune sovietice. ”Adevărul” istoric impus zeci de ani cu forţa de un gigantic aparat birocratic a fost pus sub semnul întrebării şi este analizat liber în ţările foste sovietice. Discriminare etnică ar însemna ca ruşii să nu fie primiţi în şcoli sau să nu aibă acces la un loc de muncă doar din simplul motiv că sunt etnici ruşi – însă aşa ceva nu prea se întâmplă în ţările care beneficiază de cote de încredere scăzută conform sondajului amintit mai înainte.
Dispariţia iubirii invocate de premierul Medvedev este un prim pas spre normalitate. Armatele Moscovei au strâns în braţa atât de tare prea multe ţări, încât acestea erau la un pas să se sufoce. Nu prea poate fi vorba de dragoste în relaţiile internaţionale, mult mai bine ar fi pentru toată lumea dacă am discuta de respectarea suveranităţii şi independenţei fiecărei ţări.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

vbuntv
16.12.2014, 19:23:21

Cind o sa învātati si voi ziaristii ca asa ceva, "discriminare pozitivā", nu existā. Este un non-sens. In English such wording is known as "oxymoron". Poate ca mai învātati si voi ceva de la americani in afara de supunere oarbā, fite si alte tarantele.. Penultima fraza in articol este oarecum interesantā, aia cu "Armatele Moscovei au strins in brate..". Daca înlocuim Moscova cu Washington avem o descriere exacta a realitatii mondiale dar cu o mare diferenta. Armatele sovietice s-au retras in pace si de bunavoie din fostele republici unionale si din tarile membre ale fostului Pact de la Varsovia in schimb alea americane nu se retrag niciodatā. Exceptia o fost Vietnam unde au luat-o pe coajā atit de rāu ca au inventat dronele si bombardamentul "chirurgic" de la 5 km înaltime fiinca fug fricosi de combat cu arma in mîna ca de ciumā..

-3 (7 voturi)
doe john
17.12.2014, 11:36:17

Mi-e mila de tine

0 (4 voturi)
Cristi Enciu
16.12.2014, 23:28:50

Domnul sa ne pazeasca de,, iubirea,,ruseasca.davai ceas ,davai palton

+2 (6 voturi)
Modifică Setările