Primarul Dorin Chirtoacă: Panourile cu Patriarhul Chiril au fost amplasate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul spune că agenţii economici care au amplasat panourile vor fi sancţionaţi FOTO Dumitru Goncear
Primarul spune că agenţii economici care au amplasat panourile vor fi sancţionaţi FOTO Dumitru Goncear

„Conform legii, orice amplasare de panouri trebuie coordonată cu primăria. În acest caz, nu s-a întâmplat, respective, ele au fost amplasate neautorizat. Agenţii economici în cauză vor fi avertizaţi şi riscă sancţiuni“, a comentat apariţia poanourilor primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Acesta consideră că vizita Patriarhului este mai degrabă una politică, decât religioasă. „Regretăm că se întâmplă lucrurile anume aşa şi Patriarhia Rusă nu face decât să urmeze linia politică a Kremlinului. Vizita vine după ameninţarea făcută de vicepremierul rus Dmitri  Rogozin şi şantajul acestuia la adresa Republicii Moldova“, a mai menţionat edilul.

Luni seara, pe drumul de la Aeroport până la strada Ciuflea din centrul Capitalei au fost instalate panouri de salut cu mesajul „Bine aţi venit în Moldova, Preafericite Patriarh Chiril!“, atât în română, cât şi în rusă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite